14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiHotelierii români fac concurență celor din străinătate

Hotelierii români fac concurență celor din străinătate

În acest an, Paștele este cu numai câteva zile înainte de 1 mai, un bun prilej pentru o vacanță prelungită. Unele din țările preferate pentru această perioadă sunt Bulgaria și Grecia, nu numai pentru că sunt țări ortodoxe, ci și pentru – sau mai ales – prețurile mici și serviciile pe care le oferă.

 

S-au pregătit de anul trecut

Hotelierii din Bulgaria și Grecia au pregătit, încă de anul trecut, ofertele pentru Paștele din 2019. Au avut grijă să ofere și reduceri pentru cei care rezervă din vreme, iar agențiile de turism partenere din România au început popularizarea ofertelor încă din decembrie. S-a ajuns ca în unele din hotelurile cele mai căutate să nu mai fie locuri încă din ianuarie.

 

Lângă munții Athos și Olimp

Insulele și stațiunile din Grecia sunt printre preferatele românilor. În nord se poate ajunge relativ ușor cu mașina sau cu autocarul. Dacă vorbim despre cele din sud, transportul cu avionul este recomandat. Regiuni precum Halkidiki, Kavala sau insula Thasos sunt însă accesibile din București în numai câteva ore de condus.

Am ales, ca exemplu, un hotel de patru stele din regiunea Halkidiki, peninsula aflată la 750 de kilometri de capitala României, cu 500 de kilometri de litoral și 71 de plaje Blue Flag (România are 4). Puteți avea parte nu numai de relaxare, ci și de un sejur cultural, pentru că în opțiunile excursiei este inclusă o vizită la Muntele Athos, simbol al ortodoxiei, dar și la Muntele Olimp, tărâmul legendelor străvechi.

 

Cât costă în Grecia

Un sejur de cinci nopți la un hotel de patru stele, renovat integral în anul 2018, aflat la 150 de metri de plajă, aproape de magazine, cafenele și taverne, costă 259 de euro. Aveți parte de restuarante, bar, grădină, piscine cu apă încălzită la 28 de grade, zonă de joacă pentru copii, program pentru copii dimineața și seara, aer condiționat, parcare gratuită, curățenie zilnică. În preț sunt incluse micul dejun și cina, servite în regim de bufet, cina Învierii și prânzul Paștelui, cu petrecere și muzică live.

Pachetul de 4 nopți costă 234 de euro, iar cel de trei nopți, 209 euro. Cine preferă o escapadă de 1 mai, care să nu includă perioada Paștelui, va plăti aproape la jumătate, adică 125 de euro pentru 5 nopți, 100 de euro pentru 4 nopți sau 76 de euro pentru 3 nopți. Un copil de până la 11 ani poate sta gratis cu părinții, al doilea va plăti 50% din tarif. Transportul se face fie individual, fie cu un autocar, pentru 60 de euro în plus de persoană. Excursia la muntele Athos costă în plus 35 de euro și durează o zi.

 

Cât costă în Bulgaria

Nici bulgarii nu se lasă mai prejos în ceea ce privește ofertele de Paște. Am ales un hotel de patru stele din zona Nisipurilor de Aur, aflat la circa 300 de kilometri de București. Aici sunteți așteptat cu un prânz special de Paște, în data de 28 aprilie, care include ouă roșii, cozonac și friptură de miel, cină festivă cu bufet tematic, italian, bulgăresc și internațional, slujbă religioasă de Paște, program de animație pentru cei mici, cu tematică de Paște (pictat de ouă, cântece, etc), spectacole live în fiecare seară, timp de trei ore, cu folclor bulgăresc, dar și cu o formație din România. Prețul este de 200 de euro de persoană, pentru patru nopți de cazare. Transportul cu autocarul este inclus.

Copiii până la 13 ani beneficiază de gratuitate, se va plăti numai 30 de euro, locul în autocar. Al doilea copil până în 13 ani plătește numai jumătate din tarif. Hotelul, renovat în anul 2015, are restaurant, saună, jacuzzi, masaj, piscină pentru copii și pentru adulți, loc de joacă pentru copii, program special pentru aceștia, teren de sport polivalent, muzică live și spectacole, de patru ori pe săptămână. În apropiere se găsesc parcuri acvatice, terenuri de tenis și squash (în județul Constanța, de exemplu, nu mai există niciun teren de squash). Cel mai important pentru turistul român: oferă regim de masă all-inclusive. Mâncarea și băuturile se pot consuma nelimitat de dimineață până la miezul nopții.

La alte hoteluri din zonă, un sejur ultra all-inclusive costă 148 de euro de persoană, pentru 3 nopți de cazare, la un hotel de patru stele.

 

Cât costă în România

Cele mai căutate stațiuni de pe litoral, de 1 mai și nu numai, sunt Mamaia și Vama Veche. Pentru a respecta termenii comparației, am ales tot un hotel de patru stele, din Mamaia. Acesta oferă un pachet cu trei nopți de cazare, cu mic dejun și prânz, dar și cu un brunch pascal, în data de 28 aprilie. În plus, turiștii beneficiază de acces gratuit la centrul spa, care include piscină interioară, saune, jacuzzi, fitness, duș cervical, duș emoțional. Atât pentru femei, cât și pentru bărbați sunt create mai multe tipuri de masaj.

Copiii au un loc de joacă și de petrcere a timpului liber, iar în data de 27 aprilie se organizează un tur pietonal al orașului Constanța. Opțional, se organizează excursii la Mănăstirea Sfântului Andrei, Cetatea Histria, Cetatea Enisala și la un parc de aventură, pentru 80 de lei de adult și 40 de lei de copil. Tariful pentru acest pachet este de 2.499 de lei pentru o cameră dublă, deci 1.249,5 de lei de persoană, adică circa 263 de euro.

Cine achită mai devreme, integral, poate beneficia de reduceri de până la 25%, astfel prețul ajunge la sub 200 de euro de persoană. Dacă ținem cont că bugetarii primesc vouchere de vacanță, pe care nu le pot folosi decât în România, dar și de faptul că diferența de prețuri dintre România și Bulgaria și Grecia nu mai este atât de mare, putem spune că în 2019 hotelierii români fac o concurență reală celor din țările vecine.

Cele mai citite

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...

Silvestru Șoșoacă, dezvăluiri despre legăturile Dianei Șoșoacă cu Rusia lui Vladimir Putin

Într-un interviu acordat Antena 3, Silvestru Șoșoacă, soțul Dianei Șoșoacă, a vorbit despre divorț, dar și despre legăturile acesteia cu Rusia. Bărbatul a dezvăluit...
Ultima oră
Pe aceeași temă