11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiHunedoara: Telecabina de pe Cetatea Deva rămâne oprită

Hunedoara: Telecabina de pe Cetatea Deva rămâne oprită

“În urma reviziei tehnice lunare, specialiştii din cadrul firmei care asigură mentenanţa la telecabina care facilitează accesul turiştilor în Cetatea Devei au considerat necesară înlocuirea unei piese a instalaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Dana Golea.

Serviciul care administrează funcţionarea telecabinei şi Cetatea Deva a făcut demersurile necesare pentru aducerea şi montarea noii piese, estimându-se că toate operaţiunile se vor încheia în cursul zilei de vineri, 12 octombrie.

Până atunci, turiştii pot vizita Cetatea Deva la pas, pe trei trasee disponibile, toate fiind de un nivel uşor spre mediu. Toate traseele pleacă din zona Parcului Cetăţii şi ajung până la Poarta 1, timpul de urcare fiind de circa 30-45 de minute.

De la 1 octombrie, programul de vizitare a Cetăţii Deva este între orele 8.00 – 20.00, ultima urcare cu telecabina fiind stabilită pentru ora 19.30.

Cetatea reprezintă principalul obiectiv turistic al municipiului Deva, de la începutul anului monumentul istoric fiind vizitat de peste 100.000 de oameni.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă