3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiÎn București, mașinile abandonate vor putea fi scoase la licitație

În București, mașinile abandonate vor putea fi scoase la licitație

“Rablele abandonate pe străzi au devenit adevărate focare de infecție”, subliniază comunicatul transmis de Primăria Sectorului 4.

Din acest motiv, pe raza acestui sector, Primăria a anunțat că le va ridica în continuare, până când nu va mai rămâne niciuna pe domeniul public sau privat al statului. Ulterior, mașinile abandonate și nerevendicate, care nu sunt în stadiu de casare, vor fi evaluate și scoase la licitație.

Circa 1.300 autoturisme abandonate pe domeniul public și privat al statului au fost ridicate în 2017 de echipele Primăriei Sectorului 4 și ale Poliției Locale Sector 4. Alte 800 de autovehicule în stare avansată de degradare, care blochează ilegal domeniul public, urmează să fie ridicate.

„Cu toate că procedurile legale sunt de durată și lucrurile nu se întâmplă cât de repede ne-am dori, vom continua această acțiune până când vom curăța sectorul de aceste rable și posibile focare de infecție, care pun în pericol sănătatea cetățenilor. Polițiștii Locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului Sector 4 au identificat, de la începutul anului și până în prezent, 800 de vehicule abandonate pe domeniul public. Pentru toate acestea au fost emise, potrivit Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritorial, somații în vederea ridicării, iar cei care nu au luat act de înștiințările oamenilor legii vor rămâne fără mașini”, a declarat directorul executiv al Direcției Control General al Primăriei Sectorului 4, Viorica David.

Poliția Locală Sector 4 recunoaște că procedura de ridicare a rablelor nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere, din cauza unor șoferi care se folosesc de anumite stratageme. Un exemplu ar fi acela că, atunci când un șofer găsește somația lipită în parbrizul mașinii, în loc să elibereze domeniul public scoate numerele de înmatriculare, astfel încât mașina să pară fără proprietar. Iar pentru ridicarea unei mașini abandonate, oamenii legii trebuie să aștepte chiar și un an.

Înainte de toate, proprietarului autoturismului i se afișează o somație pe parbrizul mașinii prin care este informat că trebuie să elibereze domeniul public, în cel mult 10 zile. În cazul în care acesta nu se conformează, polițiștii locali încep procedura de identificare a proprietarului și îl somează la adresa de domiciliu printr-o scrisoare ca în termen de 5 zile să își ridice bunul abandonat. După ce se scurge și acest termen, administrația poate ridica autovehiculul, dar doar dacă nu au primit niciun răspuns de la proprietar.

În cazul în care proprietarul dorește ulterior recuperarea vehiculului acesta o va putea lua acasă numai după ce plătește o taxă cu titlu de amendă de 2.000 de lei.

”Vehiculele abandonate și revendicate care au fost ridicate de pe domeniul public ajung în parcul de mașini, iar Serviciul Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 4 poate să facă demersuri pentru casarea lor sau, în urma unei licitații, cele aflate într-o stare bună pot ajunge la un nou proprietar. Acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public este una care nu mai suportă niciun fel de amânare. Pe lângă faptul că ocupă degeaba spațiile de parcare, mașinile care au fost sau urmează să fie ridicate au devenit adevărate focare de infecție”, a subliniat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă