22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiÎncă o pensionare după o condamnare celebră

Încă o pensionare după o condamnare celebră

La Înalta Curte de Casație și Justiție au loc trageri la sorți pentru desemnarea unui nou membru titular pentru Completul de 5.

ÎCCJ a transmis că vineri, la ora 10.00, în Sala M3, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți, în ședință publică, a unui membru titular pentru Completul de 5 judecători Penal 1 – 2021.

Acesta ar urma să îi ia locul judecătorului Florentina Dragomir, care a fost eliberată din funcţie, prin pensionare, la data de 15 iunie 2021, în conformitate cu decretul preşedintelui Klaus Iohannis.

Florentina Dragomir are 50 de ani și este al doilea judecător, după Ionuț Matei, care a făcut parte din Completul de 5, care a dat condamnări în dosarul Ferma Băneasa. De asemenea, a fost judecător și în dosarul lui Adrian Năstase, „Trofelul Calității”.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă