6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiÎncă un oficial din Teleorman trimis în judecată de DNA

Încă un oficial din Teleorman trimis în judecată de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Aurei Mariana Voiculeanu, la data faptei preşedinte al Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Teleorman, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada 2012 – 2013, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile – “Talk and will be listened to” -, Aura Mariana Voiculeanu ar fi depus la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale mai multe documente false din care rezulta că proiectul s-a derulat în bune condiţii.

“În realitate, nu s-a desfăşurat niciuna dintre activităţile prevăzute în proiectul respectiv”, se precizează în comunicat.

Prin aceste demersuri, arată anchetatorii, Voiculeanu ar obţinut pe nedrept suma de 16.939 euro, provenită din fonduri comunitare.

DNA informează că Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât sumele de bani plătite în cadrul proiectului au fost restituite.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă