8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu de pădure în apropiere de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Incendiu de pădure în apropiere de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

“Arderea se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin pentru limitarea incendiului şi protejarea pădurii vecine de răşinoase”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.

Conform primelor informaţii, incendiul se manifestă pe versantul Feţele Albe, pe partea opusă cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, spre zona fostei aşezări civile.

Incendiul se află şi în atenţia serviciului de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, având în vedere faptul că instituţia este cea care administrează cetatea Sarmizegetusa Regia.

“La faţa locului intervin pădurari şi pompieri. Din primele date pe care le deţinem, situl nu este în pericol pentru că focul se propagă spre partea opusă acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJ Hunedoara, Melania Iscru.

Pe de altă parte, fostul administrator al cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky, un bun cunoscător al locurilor, a apreciat pe pagina sa de Facebook că focul ar fi putut fi declanşat din cauza unor lumânări rămase aprinse în pădure sau pe monumente în urma celor care vin în sit pentru a practica diverse ritualuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă