15 C
București
marți, 28 septembrie 2021

Incendiu la Spitalul CF din Cluj Napoca. Trei pacienți au fost mutați în alte saloane

La Spitalul CF din municipiul Cluj-Napoca s-a produs, duminică, un „început de incendiu”, fără ca vreo persoană să fie rănită, a anunțat Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).

„Niciun pacient şi nicio persoană angajată a Spitalului nu a necesitat intervenţie de specialitate în urma acestui incident”, precizează comunicatul transmis de MTIC.

Incendiul a fost semnalat duminică dimineață, la una dintre toaletele de la primul etaj, la un corp de iluminat. Degajarea de fum a afectat Secţia de boli interne a spitalului, unde erau internaţi la acel moment 11 pacienţi. Dintre aceștia, trei au fost mutați în alte saloane.

Incendiul a fost neutralizat de echipele de intervenție ale Spitalului, fără a mai fi necesară acțiunea pompierilor de la ISU.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă