Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un incendiu a izbucnit la un azil de persoane vârstnice din localitatea Vama, arderea manifestându-se doar la nivelul acoperişului.
Până în prezent, nu au fost semnalate victime, dar se desfăşoară acţiuni de verificare în toate încăperile pentru a nu fi persoane surprinse.
Conform sursei citate, cei aproximativ 50 de bătrâni se află la parterul imobilului, fiind evacuaţi de echipele de salvatori.
Pentru asigurarea misiunii medicale de transport şi relocare a persoanelor evacuate a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava.
La locul incendiului intervin şase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime, 9 echipaje medicale de prim-ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă pentru victime multiple. De asemenea, sunt mobilizaţi peste 70 de pompieri.
La rândul său, IGSU a anunţat că până în prezent au fost evacuate aproximativ 60 de persoane, la parterul cladirii. Nu sunt persoane rănite sau expuse la fum.
Suprafaţa incendiată este de aproximativ 500-600 metri pătraţi, la nivelul acoperisului. Clădirea nu este inundată cu fum, arată IGSU.