19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIndemnizaţia foştilor deţinuţi politici, majorată la 700 lei

Indemnizaţia foştilor deţinuţi politici, majorată la 700 lei

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 4 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990, urmărindu-se majorarea indemnizaţiei acordate foştilor deţinuţi politici şi categoriilor asimilate la 700 de lei, pentru fiecare an de suferinţe din cauze politice, precum şi acordarea unor indemnizaţii copiilor persoanelor care au avut de suferit din motive politice, au fost deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Potrivit actului normativ, aceste persoane au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. Copiii persoanelor care s-au aflat în aceste situaţii au dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă cu cuantumul salariului minim brut pe economie, în plată, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Indemnizaţiile acordate în baza legii sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi, potrivit legii. Soţul sau soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Persoanele aflate în aceste situaţii pot fi scutite de la plata impozitelor şi taxelor locale, prin hotărâre a consiliului local, mai prevede legea.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă