Dacă ajungeți pe litoral în mijlocul verii, mai ales în week-end, veți petrece în mașină câteva ore, indiferent de destinație. Duminica trecută, de exemplu, pe toată lungimea stațiunii Mamaia se circula bară la bară. „Se circula” e mult spus, practic se înainta cu viteza melcului.
În Eforie, drumul are trei benzi, una dintre ele fiind folosită pentru tur sau retur, în funcție de nevoie. În localitate se intră și se iese însă prin două giratorii, astfel încât traficul este gâtuit rapid, iar cozile sunt considerabile. Între Constanța și Mangalia, deși drumul are patru benzi (vorbim de Drumul Național 39), se creează, vara, ambuteiaje de kilometri. Dacă luăm în considerare și accidentele care au loc periodic, dar și reparațiile nesfârșite la podul din Agigea, avem imaginea unui trafic de coșmar.
19 iunie 1983, cea mai bună zi
Probabil că cea mai bună zi pentru infrastructura de pe litoralul românesc a fost 19 iunie 1983, data când a fost inaugurat podul din Agigea, o realizare inginerească importantă la acea dată.
A scurtat cu zeci de minute distanța între municipiul Constanța și stațiunile din sudul litoralului. Un pod cu o lungime de 270 de metri, construit în trei ani, care ar fi trebuit să aibă o durată de exploatare de 120 de ani. Podul este însă în reparații de șapte ani, reparații care au întins la maximum nervii șoferilor, mai ales în perioadele în care traficul a fost închis total. Cele mai noi restricții de circulație au fost impuse în luna iunie 2018.
Vestea bună este că în toamna anului 2015 a fost inaugurat un nou pod, paralel cu acesta, care face legătura între Autostrada Soarelui și Portul Constanța. Podul poate fi folosit ca alternativă, dacă se închide vechiul pod.
Este extrem de folositor transportatorilor de marfă care vin sau pleacă din Portul Constanța, dar și din Lazu și Agigea. Este util, indirect, și pentru turiști, pentru că preia, împreună cu A2, traficul greu din municipiul Constanța. Este cel mai mare pod hobatant din România, are o lungime totală de 360 metri, o deschidere centrală de 200 metri și o lățime de 17,4 metri. Pilonii de pe maluri care susţin tablierul podului prin fascicule de hobane au o înălţime de 66 metri deasupra nivelului mării.
Fără locuri de parcare
Nu numai drumurile sunt insuficiente, ci și locurile de parcare. Cu 7.500 de parcări, dar peste 30.000 de locuri de cazare, Mamaia suferă cel mai mult la acest capitol, se sufocă.
Spațiile verzi sunt ocupate de mașini, ca de altfel cam orice spațiu liber. Aici s-a construit o singură parcare etajată, dar acest lucru împotriva recomandărilor unui PUZ dezbătut în anul 2013. A fost o dezbatere aprinsă atunci, între primarul Radu Mazăre, care insista că trebuie să se construiască, „pentru că nu mai avem unde să cazăm turiștii”, și reprezentanți ai Ministerului Culturii, care se opuneau blocurilor turn în stațiune, dar și parcărilor supraetajate.
Stațiunea nu poate absorbi câteva zeci de mii de turiști care vin cu mașinile, pentru că nu așa a fost gândită (primele construcții au apărut aici în 1906). Mazăre a câștigat însă disputa, iar Mamaia s-a umplut și se umple în continuare de hoteluri și blocuri.
Soluții pentru un trafic cât de cât normal pe litoral sunt. Una dintre ele se referă la construirea unui drum expres de mare viteză care să lege Constanța de Mangalia. În 2016, fosta CNADNR, actuala CNAIR, anunța că un astfel de drum va fi construit până în 2018. Planul suna așa: o șosea de mare viteză care să plece din A2, de la nord de Agigea, să ocolească lacul Techirghiol și să se conecteze cu drumul național dinspre Mangalia, în zona 23 August. Drumul trebuia să aibă o lungime de 22 km
și ar fi costat 53 milioane de euro. Dar nu s-a mai făcut nimic
Transportul feroviar, o soluție ignorată
Cea mai la îndemână și, probabil, cea mai ieftină soluție pentru descongestionarea traficului între stațiunile de pe litoral ar fi transportul feroviar.
Linia ferată între Constanța și Mangalia există, iar trenurile ar putea absorbi o bună parte din traficul rutier. Este nevoie de investiții însă și în acest domeniu. Ruta feroviară dintre Constanța și Mangalia nu este nici acum electrificată. Ba mai mult, numărul de trenuri care circulă zilnic între cele două localități este mai mic decât în 1983. Și, bomboana de pe coliva transportului feroviar, pe această rută acum se circulă mai lent decât în urmă cu 35 de ani.
Adăugați și condițiile din trenurile care asigură legătura dintre stațiunile de pe litoral (printre care și un automotor construit în 1935 la Uzinele Malaxa!) și veți avea imaginea eșecului CFR de a oferi o alternativă viabilă transportului rutier.
O soluție pentru a aduce turiști fără a aglomera șoselele este pe calea aerului. Așa fac bulgarii, pe litoralul lor, cele două aeroporturi de aici având, împreună, 1,7 milioane pasageri în primele șase luni ale anului 2018. Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu (AIMK) Constanța aproape că nu contează în această ecuație, cu un trafic comercial de 50.148 pasageri în primele șase luni, adică circa 278 de pasageri pe zi. Traficul scăzut este explicat de specialiști prin lipsa de atractivitate a litoralului.
