6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiInspector ANAF, cercetat pentru comiterea a zece infracţiuni de luare de mită

Inspector ANAF, cercetat pentru comiterea a zece infracţiuni de luare de mită

Banii ar fi fost remişi în contul bancar al unei femei, iar mita era mascată prin încheierea unor contracte de consultanţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inspector superior în cadrul ANAF, pentru zece infracţiuni de luare de mită, precum şi faţă de o femeie, pentru nouă infracţiuni de complicitate la luare de mită.
 
“Din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că în perioada mai 2018 – mai 2019, inculpatul R.M., inspector superior în cadrul ANAF – Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice, a primit de la zece persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, sume lunare de bani în cuantum cuprins între 400 lei şi 1.000 lei, precum şi alte foloase în legătură cu îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri, sumele de bani fiind remise, după caz, în contul bancar al societăţii administrate de inculpata R.N.I., mita fiind mascată prin încheierea unor contracte de consultanţă şi prin emiterea unor facturi pentru prestarea unor servicii de consultanţă de către societatea administrată de către inculpata R.N.I., servicii care, în realitate, nu au fost prestate”, se arată în comunicat.
 
Sursa citată menţionează că cele două persoane sunt cercetate sub control judiciar, faţă de inspectorul ANAF luându-se şi măsura de a nu-şi desfăşura activitatea în cadrul instituţiei.
 
Cercetările au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie, cu sprijinul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă