3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiInspectorul şcolar al Capitalei recomandă să nu se amâne înscrierea copiilor la...

Inspectorul şcolar al Capitalei recomandă să nu se amâne înscrierea copiilor la grădiniţă

Ea a amintit că prima etapă de înscriere a copiilor la grădiniţă a început luni şi se va derula până pe 8 iunie, iar a doua etapă este programată în perioada 25 iunie – 20 iulie.

“Doresc să recomand cu căldură părinţilor să nu amâne înscrierea copiilor pentru luna august, fiindcă noi vom avea o a doua etapă de înscrieri, care începe pe 25 iunie până pe 20 iulie, după care în 30 iulie până în 31 august avem etapa de ajustări, astfel încât copiii care au rămas neînscrişi în urma acestor prime două etape să poată fi înscrişi pe locurile disponibile”, a precizat Neacşu.

Potrivit inspectorului şcolar, locurile nu pot fi suplimentate decât până la un anumit nivel, cu acordul cadrului didactic.

“Dacă e nevoie, pentru a asigura cuprinderea tuturor copiilor, (…) asigur pe toţi cetăţenii că vom face eforturi astfel încât să suplimentăm numărul de locuri. În general, şi anul trecut, am reuşit şi am cuprins toate solicitările pe care le-am avut. (…) Noi am acoperit cu cifra de şcolarizare propusă, problema este cum va fi dispersia în teritoriu, fiindcă pot fi foarte multe solicitări la o unitate, mai puţine la altă unitate şi atunci eu mi-aş dori ca fiecare părinte să-şi ducă copilul la grădiniţa de lângă casă”, a explicat Neacşu.

Potrivit acesteia, pentru anul şcolar viitor, la nivelul Capitalei, s-a stabilit un număr de 1.550 de grupe de preşcolari în învăţământul de stat, adică peste 36.000 de locuri.

“La acest moment, s-a încheiat etapa de reînscriere atât în învăţământul de masă, cât şi cel particular. Am depăşit cifra de 26.000 de reînscrişi”, a menţionat Ioana Mihaela Neacşu.

Ea a subliniat că nu vor fi acceptate liste de preînscriere în afara calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. “Sper să nu existe aceste situaţii, fiindcă ne dorim ca toţi copiii în mod echitabil să-şi găsească un loc în sistemul educaţional bucureştean”, a completat Neacşu.

Inspectorul şcolar le-a atras atenţia părinţilor care vor să-şi înscrie copiii la grădiniţe particulare să se asigure că acestea fac parte din reţeaua şcolară aprobată. “Au mai fost situaţii în care părinţii au înscris copiii la unităţi care nu sunt în reţeaua şcolară a municipiului Bucureşti şi în această situaţie noi, Inspectoratul Şcolar, nu avem competenţa de intervenţie pentru a rezolva problemele ce pot apărea ulterior”, a indicat Ioana Mihaela Neacşu.

Ea a făcut precizări cu ocazia participării la inaugurarea unei clădiri multifuncţionale cu laboratoare design vestimentar şi multimedia în curtea Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi”.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă