9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiInstanța a decis să înceapă judecata în cazul consilierului Vioricăi Dăncilă

Instanța a decis să înceapă judecata în cazul consilierului Vioricăi Dăncilă

Curtea de Apel Craiova a respins, joi, contestaţia fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, şi a altor doi inculpaţi din dosar, faţă de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecăţii.

Decizia instanţei este definitivă, dezbaterile pe fond urmând să înceapă la Tribunalul Gorj.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

În acelaşi dosar, sunt trimise în judecată alte trei persoane.

”Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Cincu Eduard, Calotă Sălcianu Elena Marinela şi Vâlcov Darius Bogdan, în privinţa încheierii din data de 8 mai 2018. Definitivă”, a stabilit instanţa, obligându-i pe cei trei inculpaţi să plătească şi 200 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă