12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAtentat sinucigaș în Afganistan, soldat cu cel puțin șase morți

Atentat sinucigaș în Afganistan, soldat cu cel puțin șase morți

Cel puțin șase persoane au fost ucise duminică într-un atentat sinucigaș ce a vizat o adunare de sprijin față de președintele afgan, Ashraf Ghani, la Jalalabad, în estul țării, a indicat purtătorul de cuvânt al poliției provinciale din Nangarhar, Hazrat Hussain Mashriqiwal.

''Un kamikaze care circula cu motocicleta și-a detonat explozibilii în mijlocul mulțimii ce asista la o adunare politică la Jalalabad. Șase persoane au fost ucise, inclusiv femei și un copil, și alte 13 rănite'', a precizat purtătorul de cuvânt.

Era vorba de o ''adunare de sprijin față de președintele Ashraf Ghani'', a mai spus el. Bilanțul victimelor și informațiile despre atac au fost confirmate de către purtătorul de cuvânt al guvernatorului provincial, Attaullah Khogyani.

Potrivit directorului serviciilor de sănătate, Najib Kamawal, unii dintre răniți sunt ''în stare critică''. Provincia Nangarhar, vecină cu Pakistanul, se află sub presiunea talibanilor și a grupării Daesh, care dispune în zonă de principalele sale baze din Afganistan.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă