9.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSpecialComisia de la Veneția cere Guvernului Orban să modifice Legea care afectează...

Comisia de la Veneția cere Guvernului Orban să modifice Legea care afectează funcționarea Universității Central-Europene, fondată de Soros

Experți ai Comisiei de la Veneția din cadrul Comisiei Europene apreciază că universitățile străine din Ungaria, între care și Universitatea Central-Europeană, fondată de miliardarul american George Soros, ar trebui scutite de noile restricții aprobate recent de guvernul ungar, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.

Potrivit experților legal, noile restricții nu ar trebui aplicate instituțiilor deja existente.

Conform legislației adoptate de parlamentul ungar în aprilie, universitățile străine din Ungaria trebuie să aibă un corespondent și în țara lor de acreditare și nu au dreptul să folosească același nume în două limbi diferite. Adoptarea proiectului de lege, considerat că vizează Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de Soros, a provocat proteste masive la Budapesta, în lunile aprilie și mai.

Prevederile legii sunt în mare parte în conformitate cu practica europeană uzuală, dar au fost adoptate în cadrul „unui proces excesiv de rapid'' care nu a permis o consultare adecvată cu părțile implicate, au mai afirmat experți ai Comisiei de la Veneția. Cerințele ar putea fi prea stricte sau chiar nejustificate dacă sunt aplicate universităților existente, au estimat ei.

CEU, fondată de Soros în 1991, a devenit un subiect aprins de dezbatere politică. Premierul ungar Viktor Orban, care a calificat legea un „amendament minor'', l-a acuzat pe miliardarul Soros, de origine ungară, că a plănuit cu UE să aducă milioane de imigranți în Europa și că se amestecă în afacerile interne ale Ungariei.

Comisia Europeană a lansat o acțiune legală împotriva Ungariei în legătură cu respectiva lege, la scurt timp după adoptarea acesteia

Cele mai citite

Război între conducerea centrală și filialele județene. Ciucă și Ciolacu impun candidați comuni PNL – PSD

Liderii de la centru ai PSD și PNL, în frunte cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au decis candidații comuni ai acestor două partide...

De ce sunt coroanele integral ceramice atât de scumpe?

Dacă ai nevoie de o coroană dentară, există o gamă largă de opțiuni. În funcție de situația clinică și de pretențiile estetice, dar și de...

Iordănescu schimbă liniile pentru amicalul cu Columbia. Cum ar putea arăta primul 11

După ce a remizat cu Irlanda de Nord pe Arena Națională, România întâlnește mâine seară Columbia, cea mai în formă națională a lumii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă