10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis, invitat de președintele Igor Dodon, la Chișinău

Iohannis, invitat de președintele Igor Dodon, la Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a invitat pe Klaus Iohannis, într-o vizită oficială la Chișinău. Dodon i-a înmânat o scrisoare în acest sens ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ionița, informează Agora.md.

„L-am asigurat pe domnul Ambasador de faptul că relațiile moldo-române sunt și vor rămîne a fi fundamentale pentru Republica Moldova, în virtutea vecinătății noastre, a evenimentelor istorice comune și a afinităților culturale pe care le-am avut mereu. Suntem două state independente și suverane, care trebuie să găsească noi oportunități de cooperare respectuoasă și benefică pentru cetățeni.

Un temei important pentru întîlnirea de astăzi a fost dorința mea de a-i înmîna domnului Ambasador Daniel Ioniță o scrisoare oficială adresată Președintelui României, domnului Klaus Iohannis. Prin această scrisoare, i-am transmis domnului Președinte Iohannis invitația mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între șefii de stat ai României și Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă și constructivă”, a scris președintele moldovean, pe Facebook.

„Am toată convingerea că numai prin discuții repetate pot fi depășite asperitățile și dificultățile care mai apar în relațiile dintre state sau dintre instituții și mizez pe faptul că Președintele României este deschis să accepte un dialog la Chișinău, în orice perioadă comodă pentru dumnealui”, a adăugat Igor Dodon.

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă