12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLiniile aeriene saudite vor relua, după aproape trei decenii, zborurile spre Irak

Liniile aeriene saudite vor relua, după aproape trei decenii, zborurile spre Irak

Liniile aeriene de stat ale Arabiei Saudite vor relua, luni, zborurile regulate către Irak, după o pauză de 27 de ani, conform agenţiei iraniene de stat, SPA, citată de Reuters, potrivit Mediafax.

Nu a existat niciun zbor direct între cele două state de când fostul preşedinte irakian, Saddam Hussein, a invadat Kuwaitul în 1990. Anunţul are loc în urma unei decizii din luna octombrie a Guvernului saudit de a institui un comision pentru comerţul comun cu Irakul.

Liniile aeriene saudite Flynas au fost cele ce au zburat spre Irak pentru prima dată după 25 de ani.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă