17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialMatei Dobrovie (USR): România trebuie să se poziționeze alături de nucleul dur...

Matei Dobrovie (USR): România trebuie să se poziționeze alături de nucleul dur al UE, franco-german

România trebuie să se poziționeze ferm alături de nucleul dur al Uni­unii Europene, reprezentat de "motorul franco-german", precum și să se pregătească pentru aderarea la zona euro, consideră deputatul USR Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților.

Acesta avertizează, într-un articol de presă, că "la 10 ani de la aderarea la UE, politica externă a Ro­mâniei pare să-și fi pierdut busola. După aderarea la UE și NATO, pare că ne-am îndeplinit toate obi­ec­ti­vele, dar este o impresie greșită".

Matei Dobrovie semnalează că, până acum, "România era țara care încerca să nu supere pe nimeni, să nu ia poziții tranșante, să fie și cu unii, și cu alții. Astfel, din păcate, de multe ori am reușit să nu fim nici cu unii, nici cu alții".

Contextul actual, în care se observă  "de­ra­pa­jele unor ţări ca Polonia și Ungaria de la statul de drept", este favorabil României. Pe de o parte, țara noastră devine tot mai interesantă pentru nucleul dur al UE – Franța și Germania, iar pe de altă parte, România ar putea obține rolul de liant între aceste două țări, pe de o parte, și SUA, pe de altă parte, întrucât are relații tradițional bune cu SUA, iar în ultima perioadă – și cu Franța și Germania.

Pre­șe­din­ția românească a Consiliului UE din 2019 poate fi momentul în care România să clarifice care îi sunt atu-urile, în ce domenii poate aduce expertiză și în ce mod "putem crește profilul nostru în UE", explică Matei Dobrovie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă