14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMeridiane

Meridiane

Trei noi atentate in Irak

Trei atentate sinucigase comise ieri, in orase diferite situate la nord de Bagdad, s-au soldat cu 14 morti, printre care un responsabil local, si cu 54 de raniti, relateaza AFP. Bilantul celui mai sangeros atentat, comis la Luz Khormatu, la 180 de kilometri nord de Bagdad, este de noua morti si 38 de raniti. Atacul a devastat restaurantul “Bagdad”, ieri, la ora la care se servea micul dejun.


Ziarist libanez ucis la Beirut

Un cunoscut ziarist libanez antisirian a murit ieri in explozia unei bombe, in timp ce incerca sa isi porneasca masina, intr-un cartier crestin din Beirut, au anuntat surse din cadrul serviciilor de securitate, citate de Reuters. Samir Qaseer, reporter al ziarului “An-Nahar”, a decedat in explozie, produsa in fata casei sale din cartierul Ashrafiyeh, din Beirut.


Atac la Ministerul elen al Muncii

Un dispozitiv incendiar artizanal de slaba putere a explodat in noaptea de miercuri spre joi, in fata Ministerului elen al Muncii din centrul Atenei, inregistrandu-se pagube materiale minore. Amplasat intr-un tomberon din fata ministerului, dispozitivul a explodat la zece minute dupa ce un cotidian elen a primit un apel telefonic anonim de avertisment. Bomba este similara cu cea care a explodat vinerea trecuta intr-un atac comis impotriva a doua birouri ale companiei elene Jamp, intr-un cartier din Atena.


Greva de 24 de ore a feroviarilor francezi

Traficul feroviar a fost perturbat ieri dimineata, in special in regiunea pariziana, datorita grevei de 24 de ore, declansata de lucratorii de la caile ferate franceze inca de miercuri dupa-amiaza, in semn de protest impotriva politicii salariale a conducerii societatii de resort SNCF, transmite AFP, citand surse oficiale din Paris. Trenurile de noapte au fost anulate, iar cele de mare viteza (TGV) si-au redus traficul la 60 la suta din capacitate. Greva reprezinta primul test pentru noul guvern condus de Dominique de Villepin, instalat miercuri la Paris.


“Mica sirena” a fost operata

O echipa de 11 chirurgi din Peru au reusit sa separe picioarele unei fetite in varsta de 13 luni, nascuta cu membrele inferioare unite, malformatie extrem de rara, din cauza careia a fost supranumita “mica sirena”. Interventia chirurgicala a durat aproape cinci ore, iar medicii au fost extrem de satisfacuti de faptul ca au reusit sa ii separe picioarele pana deasupra genunchilor.


Pasapoarte biometrice in Germania

Noi pasapoarte, continand date biometrice, vor fi disponibile incepand de la 1 noiembrie in Germania, a anuntat ministrul german de Interne, Otto Schilly. Initial, doar o fotografie digitala a fetei persoanei va fi inregistrata pe cip, iar incepand din martie 2007 vor fi incluse doua amprente digitale. Pasapoartele actuale vor ramane valabile pana la data expirarii.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă