19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPetro Poroşenko promite că va înființa o instanță judiciară anticorupție

Petro Poroşenko promite că va înființa o instanță judiciară anticorupție

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a promis ,vineri, înființarea unei instanțe judiciare speciale responsabile cu cazurile de corupție, cerută atât de occidentali, cât și de manifestanții instalați de mai multe zile în fața parlamentului de la Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Președintele Poroșenko, care rămăsese până acum vag în privința intențiilor sale pe acest subiect sensibil, a dat asigurări că măsura va fi integrată în proiectul de buget pe anul viitor.

'Aceasta demonstrează angajamentul statului de a înființa acest organ judiciar de importanță vitală anul viitor', a declarat Poroșenko, cu prilejul unei vizite la o unitate a gărzilor de frontieră.

Președintele ucrainean a făcut referire, în acest sens, la o lege care va fi promulgată 'până la sfârșitul' anului 2017.

Angajamentul asumat de președinte intervine pe fondul protestelor sutelor de manifestanți instalați de marți în fața parlamentului de la Kiev pentru a pune presiune asupra deputaților să întărească lupta împotriva corupției, o revendicare majoră a mișcării proeuropene din piața Maidan.

Lupta împotriva corupției elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei împotriva ex-președintelui prorus Viktor Ianukovici și rămâne una din cerințele-cheie ale occidentalilor pentru a sprijini Kievul.

În ciuda creării de noi structuri, acest obiectiv se lovește de rezistența altor instituții ale statului și niciun oficial de rang înalt nu a fost condamnat de justiție de la căderea lui Ianukovici, în ciuda unor arestări foarte mediatizate.

Criticii actualei puteri îl acuză pe președintele Poroșenko că tergiversează luarea de măsuri anticorupție, pentru a-și proteja aliații.

Joi, deputații au adoptat proiecte de lege care deschid calea pentru o altă măsură cerută de manifestanți, și anume ridicarea imunității parlamentare.

Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă