21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Putin a ordonat ca economia Rusiei să fie redirecționată pe făgaș...

Președintele Putin a ordonat ca economia Rusiei să fie redirecționată pe făgaș militar

Președintele Vladimir Putin a avut săptămâna aceasta la Soci – stațiune pe coasta rusă a Mării Negre – mai multe întâlniri cu tematică militară; seria actuală – a zecea la număr – începând chiar de luni printr-o reuniune cu conducerea Ministerului Apărării și reprezentanții complexului militar-industrial cu privire la noul program de stat în domeniul producției de armament, notează portalul newsru.com citat de Agerpres.

A urmat o reuniune marți, care s-a axat de asemenea pe tema înarmării și pe programul de achiziții de stat pentru armată.

Miercuri, Putin împreună cu conducerea militară și o serie de guvernatori au făcut bilanțul manevrelor "Zapad 2017" din septembrie.

Președintele rus a continuat seria reuniunilor pe teme militare și joi când a declarat că toate întreprinderile mari din Rusia trebuie să fie pregătite să crească brusc producția de produse militare, potrivit portalului citat.

"Capacitatea economiei de a crește rapid volumul de produse și servicii de apărare atunci când e nevoie reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru asigurarea securității militare a statului", a subliniat Vladimir Putin, referindu-se la trecerea de la producția civilă la cea militară la un moment dat. El a cerut "elaborarea unor măsuri suplimentare pentru a spori gradul de pregătire pentru mobilizare" și a avertizat că "toate întreprinderile strategice și cele pur și simplu mari, indiferent de forma de proprietate", adică deopotrivă societăți de stat și private, trebuie să fie pregătite de aceasta.

Această declarație a suscitat o atenție deosebită în mass-media locale, numeroase ziare titrând "Putin redirecționează economia Rusiei pe un făgaș militar", iar o mulțime de comentatori au subliniat că în acest mod șeful statului rus ar confirma că Moscova s-ar pregăti de un nou război. În realitate, notează Newsru.com, Putin nu a spus nimic nou, Rusia a început mai de demult să treacă pe "un făgaș militar".

Afirmațiile președintelui rus au trezit o serie de întrebări în rândul experților. Ziarul economic Kommersant remarcă în acest sens că în pofida creșterii de la an la an a finanțării de la buget a industriei militare, complexul militar-industria nu dispune de resurse corespunzătoare.

Șeful grupului de experți politici, Konstantin Kalacev, consideră că declarația lui Putin poate fi interpretată că o parte din povara statului rus în domeniul militar urmează să fie pusă pe umerii mediului de afaceri rus.

Oamenii de afaceri ruși nu vor putea ignora cuvintele președintelui, iar în cazul cooperării cu sectorul de apărare aceștia vor fi vizați de sancțiuni occidentale, un nou pachet din care va intra în vigoare în februarie.

"Fiecare companie va trebui să facă o alegere — bani de la bugetul de stat sau cooperare internațională", declară președintele Uniunii industriașilor și antreprenorilor din Rusia, Aleksandr Șohin.

Experții au evocat modul în care acest sistem funcționa pe timpul URSS: de exemplu, dimensiunea țigărilor era egală cu dimensiunea cartușelor, ceea ce permitea o schimbare rapidă a profilului întreprinderii. Redactorul-șef al publicației "Arsenalul patriei", Viktor Murahovski, nu vede nimic provocator în aceasta:"Pur și simplu a fost elaborat un nou plan de mobilizare care ia în considerare realitățile actuale, inclusiv noile forme de proprietate. Astfel de planuri există în toate statele, armata trebuie să fie pregătită întotdeauna de acțiuni militare".

Pentru 2018, guvernul a propus creșterea cheltuielilor pentru apărare cu 176,9 miliarde de ruble. Astfel, cheltuielile în acest domeniu vor atinge 3,3% din PIB. Executivul rus a majorat încă din acest an "cheltuilile secrete" ale bugetului federal. Va fi cea mai mare creștere în ultimii 12 ani.

Ministrul finanțelor Anton Siluanov avertizează că aceasta ar putea avea consecințe dezastruoase pentru economia țării, amintind de experiența similară a URSS la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut. "Când la cheltuieli s-a adăugat și scăderea prețului la petrol, am văzut la ce s-a ajuns: s-a produs prăbușirea statului".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă