14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPrimele avioane militare ruse efectuează raiduri aeriene în Siria

Primele avioane militare ruse efectuează raiduri aeriene în Siria

UPDATE: Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei, scrie Mediafax.

Informaţiile au fost confirmate de oficiali din cadrul Administraţiei Statelor Unite.

UPDATE: Consiliul Federaţiei a aprobat miercuri, în unanimitate, cererea preşedintelui rus Vladimir Putin de a folosi forţele armate ruse în străinătate. Tot în cursul zilei de miercuri, un oficial american a anunțat că Rusia a cerut ca avioanele americane de război să părăsească imediat spaţiul aerian sirian.

Astfel, oficialul american a declarat pentru Fox News că diplomaţii ruşi au transmis un demers oficial în care cer ca aeronavele americane să părăsească Siria, adăugând că avioanele de război ruse survolează în prezent teritoriul sirian.

Citește și: Oficial american: Rusia cere SUA să-şi retragă imediat avioanele de război din spaţiul aerian sirian

De precizat că decizia Consiliului Federației prevede doar folosirea Forţelor Aeriene, nu şi trimiterea de trupe la sol, a precizat Serghei Ivanov, consilier în cadrul Kremlinului, informează Mediafax

“Vorbim exclusiv despre operaţiuni ale Forţelor Aeriene ruse, aşa cum a spus deja preşdintele nostru, folosirea trupelor la sol în teatrele de operaţiuni fiind exclusă. Scopul militar al operaţiunii este exclusiv susţinerea aeriană a forţelor guvernamentale siriene, în lupta lor împotriva (grupării teroriste) Stat Islamic”, a explicat Ivanov, potrivit Sputnik.

El a menţionat că preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a cerut asistenţă militară din partea Rusiei.

“Aş vrea să vă informez că preşedintele Siriei s-a adresat conducerii ţării noastre cu o cerere de a oferi asistenţă militară, aşa că putem spune că terorismul trebuie combătut, eforturile trebuie unite, dar trebuie respectate normele internaţionale”, a adăugat el.

————————

Camera superioară a Parlamentului rus va dezbate, miercuri, cu uşile închise, o cerere a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a permite folosirea forţelor armate ruse în străinătate, informează Mediafax.

Anunțul a fost făcut de preşedinta Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, relatează Sputnik în pagina online.

“Preşedintele rus V.V. Putin, în baza Articolului 102, punctul G, partea 1 din Constituţia Federaţiei Ruse, a depus la Consiliul Federaţiei ruse o propunere privind permisiunea Consiliului Federaţiei de a folosi contingentul Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse în afara teritoriului Federaţiei Ruse, în conformitate cu principiile recunoscute şi normele legislaţiei internaţionale”, a precizat serviciul de presă al Kremlinului.

Citește și: Vladimir Putin anunță care sunt planurile Rusiei în Siria

După o sesiune cu uşile închise, senatorii vor vota această propunere.

Rusia, Iranul, Irakul şi Siria au creat recent un centru de informaţii la Bagdad, pentru a coordona lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic (SI). Principalele obiective ale centrului de informaţii sunt să ofere date despre numărul militanţilor SI, armamentul lor şi deplasările pe care le fac.

Noul centru va deveni funcţional în octombrie sau noiembrie şi va fi condus de ofiţeri ruşi, sirieni, irakieni şi iranieni, prin rotaţie, câte trei luni.

Rusia şi-a consolidat recent prezenţa militară în Siria, inclusiv cu tancuri şi avioane de război, Vladimir Putin argumentând că numai forţele preşedintelui Bashar al-Assad sunt capabile să-i înfrângă pe jihadişti.

Putin a spus luni, în discursul său la Adunarea Generală a ONU, că Rusia nu exclude posibilitatea unor atacuri aeriene care să susţină forţele lui al-Assad în lupta lor împotriva rebelilor jihadişti, dar a anunţat că Moscova va trece la acţiune doar “respectând deplin normele legale internaţionale”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă