4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiÎNVIEREA DOMNULUI Slujba de la Patriarhie transmisă în direct de la ora...

ÎNVIEREA DOMNULUI Slujba de la Patriarhie transmisă în direct de la ora 23.30

Cum se desfășoară slujba de Înviere

Carantina este ridicată în noaptea dinspre 1 spre 2 mai, iar credincioșii pot circula liber până la 5 dimineața pentru a putea participa la slujba de Înviere. Slujba începe la ora 23:30, cu Canonul Sâmbetei celei Mari, urmat de Slujba Învierii. În cadrul ceremoniei religioase se citește Sfânta Evanghelie de la Matei capitolul XXVIII, versetele de la 1-16. Cu puțin timp înainte de miezul nopții preotul aprinde, de la candela de deasupra sfintei mese în care arde lumina adusă de la Ierusalim, o făclie frumos împodobită, pe care o înalță cu ambele mâini și rostește de trei ori chemarea: „Veniți de luați lumina!”.

 

Credincioșii nu vor mai merge să ia lumina direct de la preot, ci trebuie să aștepte în afara bisericii, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane.

Patriarhul Daniel va oficia slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoţi şi diacon, începând cu ora 23:30, cu respectarea măsurilor sanitare impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu a absolvit facultatea de Drept cu dublă specializare Drept și Criminologie. Este de origine est-europeană, cu experiență bogată în comunicare și relații publice. Anterior a lucrat ca specialist în marketing în România, iar din 2015 pledează împotriva regimurilor autoritare și a abuzurilor drepturilor omului. În 2017, a devenit editorialist la România Liberă, contribuind la jurnalismul de investigație și cercetarea socială europeană. Ea a dezvoltat o relație excelentă cu ONG-uri precum Freedom Association (Londra) și Open Society Foundation (Londra). Activitatea ei include traducerea și publicarea de sondaje pe probleme semnificative pentru Europa, de la alegeri politice până la opinii privind crizele de sănătate (pandemia Covid), cea mai recentă preocupare fiind legată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă