8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis: 29 martie, data limită până când trebuie să avem un răspuns...

Iohannis: 29 martie, data limită până când trebuie să avem un răspuns privind Brexit

“Am discutat anul trecut foarte mult despre Brexit. Nouă, UE 27, ne pare rău că această decizie a fost luată prin referendum. Respectăm această decizie, dar asta nu înseamnă că sărbătorim. Este o problemă uriaşă. (…) Acordul este unul bun. Eu îl consider un acord foarte bun. Acum aşteptăm aprobarea din partea Marii Britanii. Lucrurile au devenit mai complicate decât ne aşteptam. (…) Nimeni nu are un răspuns acum cum se va produce ieşirea Marii Britanii din UE, dar toţi am prefera o retragere ordonată, o aprobare a Acordului, care este cel mai bun acord posibil. În negocierile politice şi economice este imposibil să găseşti o soluţie ideală pentru ambele părţi. Mereu ai nevoie de un compromis şi acestea sunt negocierile şi am găsit un compromis bun. (…) Aceste chestiuni vor fi clarificate în următoarele săptămâni, pentru că ceasul ticăie – 29 martie este data limită – şi trebuie să avem un răspuns până atunci”, a spus şeful statului, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri a Conferinţei internaţionale de Securitate de la Munchen.

El a afirmat că, indiferent care va fi scenariul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relaţiile viitoare ale UE cu această ţară vor fi bune.

“Dacă vom avea o retragere ordonată sau fără un acord vom vedea, dar relaţiile viitoare sunt extrem de importante pentru noi toţi şi aici toţi suntem de acord că vom avea relaţii bune în viitor cu Marea Britanie”, a punctat şeful statului român.

Klaus Iohannis a subliniat că “România este în mod clar în favoarea unei retrageri ordonate şi în favoarea aprobării Acordului negociat”.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă