15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, întâlnire cu omologul bulgar, la Consiliul European

Iohannis, întâlnire cu omologul bulgar, la Consiliul European

Întâlnirea a avut loc la solicitarea liderilor aşa-numitelor ţări “frugale” – Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia, scrie Agerpres.

Liderii acestor ţări au avut întâlniri şi cu alţi şefi de stat şi de guvern prezenţi la summit.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a participat la o reuniune de coordonare cu omologii din grupul statelor membre “Prietenii coeziunii”, în marja reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Obiectivul liderilor din acest grup, care se va numi începând de vineri “Prietenii unei Europe ambiţioase”, este obţinerea unui buget ambiţios, în interesul Europei şi al cetăţenilor europeni.

Ţările net contributoare – Germania, Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca – vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.

Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile destinate agriculturii şi politicii de coeziune. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă