19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, la Consiliul European: Va fi o noapte lungă

Iohannis, la Consiliul European: Va fi o noapte lungă

“Începem o nouă rundă de negocieri, sigur, în primul rând, pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, dar şi celelalte poziţii vor fi cel puţin discutate. Impresia mea de până acum este că va fi o noapte foarte lungă, cu un final nu neapărat cert”, a spus Iohannis.

El a adăugat că ar fi “optimal” ca negocierile să se încheie înainte ca noul Parlament European să-şi înceapă mandatul.

“Suntem într-o anumită etapă acum şi negocierile politice vor avea loc şi procesul va merge înainte. Ar fi optimal să ajungem la o concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Asta e varianta cea mai bună. Dar, dacă nu se întâmplă aşa, nu este în sine o catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final, este important să se găsească soluţii care sunt viabile şi acceptabile”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a menţionat că este hotărât să se implice pentru ca să existe un echilibru în privinţa funcţiilor pe care le primesc ţările europene, subliniind că “falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă”.

“Eu sunt ferm hotărât să mă implic total pentru a obţine acest echilibru, din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem o persoană într-o funcţie importantă care provine din ţările care au devenit mai recent membre ale UE şi, evident, o persoană aleasă în funcţie de conducere trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine, dar întotdeauna e important să fie persoane din toate zonele, fiindcă, la o adică, negocierile de orice fel trebuie să ţină cont şi de o problemă care este importantă, nu trebuie să apară noi şi noi falii şi falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă, bunăoară. Şi pentru acest lucru este nevoie de o echilibrare şi din acest punct de vedere, adică criteriul geografic”, a mai spus preşedintele.

“Eu îmi propun să fac foarte multe pentru România europeană şi pentru asta vreau să fiu preşedintele României”, a mai spus Klaus Iohannis. 

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă