15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, la summitul PPE de la Sibiu: Am adus Europa acasă, aici...

Iohannis, la summitul PPE de la Sibiu: Am adus Europa acasă, aici în România

Şeful statului a precizat că locul în care se va desfăşura şi summitul Uniunii Europene a fost special ales, Sibiul fiind ”un oraş profund european, locul cel mai potrivit pentru a găzdui o dezbatere la cel mai înalt nivel nivel despre viitorul Uniunii Europene”.

”Este un moment cu totul special pentru mine să deschis aici, la Sibiu, summitul PPE, cu doar câteva ore înainte de deschiderea summitului de la Sibiu. Vom discuta, în primul rând, despre e înseamnă Uniunea Europeană pentru fiecare dintre noi, despre valorile noastre comune şi despre ce trebuie să facem ca să ducem acest proiect înainte pentru bunăstarea şi siguranţa cetăţenilor noştri”, a declarat Iohannis.

Acesta a continuat afirmând: ”Ca să putem decide pentru viitor, trebuie să privim şi în urmă la temelia construcţiei europene şi la numeroasele beneficii pe care le-a adus Uniunea cetăţenilor săi”.

”Aceste evenimente importante se desfăşoară într-un loc cu o semnificaţie deosebită, în Sibiu, oraşul care a fost în 2007 cu Capitala Culturală a Europei. Sibiul este un oraş profund european şi este locul cel mai potrivit pentru a găzdui o dezbatere la cel mai înalt nivel nivel despre viitorul Uniunii Europene. Momentul este unul istoric pentru România şi nu doar pentru că dimensiunea şi importanţa summitului sunt fără precedent pentru ţara noastră, ci şi pentru că după 30 de ani de la căderea comunismului am adus Europa acasă, aici în România. Şefii de stat şi de guvern care se întrunesc în această dimineaţă în cadrul summitului Partidului Popular European vor avea o contribuţie majoră la discuţiile de la reuniunea informală care va avea loc în a doua parte a zilei”, a mai spus Iohannis.

Acesta a vorbit şi despre importanța alegerilor de la finalul lunii mai.

”La sfârşitul acestei luni, cetăţenii noştri sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European. Aceste alegeri sunt însă despre mult mai mult decât atât. Aceste alegeri sunt despre a rămâne uniţi şi solidari. Uniţi şi solidari în apărarea valorilor fundamentale ale marii noastre familii europene: libertatea, democraţia, statul de drept, siguranţa şi prosperitatea tuturor cetăţenilor. Lupta împotriva celor care nu au niciun fel de soluţii pentru oameni, dar îşi ascund incompetenţa sub sloganuri extremiste sau populiste este una pe care avem responsabilitatea să o câştigăm. Viitorul Uniunii Europene depinde de noi”, a mai spus Iohannis.

Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană are loc, joi, la Sibiu, fiind prezenţi reprezentanţi ai tuturor statelor membre. Summitul este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, iar reuniunea va fi condusă de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Liderii UE vor discuta despre următoarea agendă strategică pentru perioada 2019-2024. În oraş au fost luate măsuri sporite de securitate, iar mai multe organizaţii au anunţat proteste pentru a se face auzite de către cei mai importanţi politicieni ai lumii.

Tot la Sibiu are loc, joi, Summitul Partidului Popular European.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă