12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiJoia protestelor de stradă ale sindicaliștilor din Federația „Solidaritatea Sanitară”

Joia protestelor de stradă ale sindicaliștilor din Federația „Solidaritatea Sanitară”

„Având în vedere situaţia tot mai grea în care se află salariaţii din sănătate, la dificultăţile fireşti generate de pandemia COVID-19 adăugându-se indiferenţa Guvernului faţă de drepturile şi aşteptările lor legitime, Biroului Executiv al Federaţiei «Solidaritatea Sanitară» a decis susţinerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă.”, a transmis Federația „Solidaritatea Sanitară”.

Sindicaliștii solicită, printre altele, adoptarea măsurilor pentru protejarea sănătății salariaților din sistemul medical, acordarea sporului de până în 30% și a celui pentru combaterea pandemiei de Covid-19 și creșterea salariilor de bază pentru toți lucrătorii din sănătare de la 1 ianuarie 2021 la nivelul programat pentru anul 2022.

Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii cadrelor medicale și a salariaților din sistemul sanitar răpuși de noul coronavirus, plata gărzilor la tariful orar aferent normei de bază și raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale se mai află pe lista de revendicări.

”Salariaţii din sănătate au dovedit deja înţelegerea faptului că nu-şi desfăşoară activitatea în condiţii normale, asumând o serie întreagă de riscuri, sacrificii şi privaţiuni, și ne aşteptăm ca Guvernul să înţeleagă la rândul său situaţia în care se află salariaţii din sănătate, onorându-le aşteptările legitime la sprijin şi recompense.”, este apelul făcut de sindaliștii din sistemul de sănătate.

Acțiunile revendicative sunt programate în fiecare zi de joi, între orele 11.00 – 13.00, primul protest fiind anunțat pentru data de 5 noiembrie iar Federația cere o întâlnire de urgență cu premierul Ludovic Orban la care să participe și Ministerul Sănătății.

 

 

 

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă