18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiJudecătorul dosarului Colectiv, eliberat din funcție

Judecătorul dosarului Colectiv, eliberat din funcție

Eliberarea din funcţie a judecătorului dosarului Colectiv vine ca urmare a pensionării acestuia, începând cu data de 3 septembrie.

Consiliului Superior al Magistraturii a admis, pe 24 iulie, cererea de pensionare depusă de Mihail Valeriu Terceanu.

Dosarul Colectiv va fi repartizat unui alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, iar procesul s-ar putea relua de la zero.

În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

După mai multe termene de amânare, judecătorul Mihail Terceanu reuşise să înceapă judecarea pe fond a dosarului, fiind audiaţi cei trei patroni ai clubului Colectiv.

În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, condamnată în luna februarie la 7 ani de închisoare pentru că ar fi primit mită de la Ioan şi Victor Becali.

Tot vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare a altor magistraţi. Astfel au fost eliberaţi din funcţia de de judecător la Tribunalul Hunedoara – Dorina Săbău, pensionare, la data de 4 septembrie, din funcţia de judecător, preşedintele Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa – Năsăud – Ioan Parauan – pensionare, la data de 7 septembrie, din funcţia de judecător, preşedinte al Secţiei I Civilă a Tribunalului Olt, Ioana Mircescu – pensionare, din funcţia de judecător la Curtea de Apel Constanţa – Georgiana Pulbere – pensionare, la data de 10 septembrie. 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă