Parlamentul European a votat o rezoluție umilitoare împotriva României. Li se cere politicienilor de la București să-și încalce propria Constituție, să suspende legi votate de Parlament și trecute de controlul Curții Constituționale, să permită manifestațiile neautorizate și violențele de stradă împotriva Guvernului, să treacă sub tăcere amestecul serviciilor secrete în procesele penale și alte lucruri îngrozitoare.
Cu atât mai îngrozitoare cu cât românii erau obișnuiți, de pe vremea dictaturii comuniste, să se uite spre Occident ca spre locul în care sunt respectate cu sfințenie drepturile omului, iar nu aplaudate abuzuri ale procurorilor asemănătoare cu cele din anii ’50. Dacă ne uităm în jur, însă, vedem că tratamentul aplicat României nu e singular.
Să vedem cazul Poloniei. În ajunul Crăciunului, în 2017, Comisia Europeană a decis că statul de drept este violat în Polonia și, în consecință, trebuie activat articolul 7 din „Tratatul de aderare la UE”. Activarea acestui articol este sinonimă, în diplomația europeană, cu „execuția” unui infractor. Se prevede acolo că țara respectivă are datoria să se supună în continuare exigențelor europene, dar nu mai are drept de vot în UE. Propunerea Comisiei Europene a fost votată de Parlamentul European cu o largă majoritate, la fel ca și rezoluția privind România. Decizia, la fel ca și în cazul României, este la fel de ciudată și de nedreaptă.
Lucrurile devin și mai ciudate când constați că președintele Comisiei Europene, care a inițiat acest demers, este Donald Tusk, politician polonez, fost premier al Poloniei între 2007 și 2012. Lucrurile se mai limpezesc puțin însă când afli că Donald Tusk este fondator al partidului „Platforma Civică” (PO) liberal de stânga. PO este marele pierzător al alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2015, în favoarea actualei puteri conservatoare, de dreapta, reprezentată de partidul „Lege și Justiție”, PiS, condus de Jarosław Kaczyński, fratele geamăn al fostului președinte Lech, care a murit în accidentul aviatic de la Smolensk, în Rusia, în anul 2010. În 2015 PiS a venit la putere cu un program conservator, care pune interesele Poloniei înaintea celor ale UE și ale companiilor multinaționale.
Pas cu pas, din 2015 până astăzi, Polonia a ajuns oaia neagră a UE și e taxată la Bruxelles ca o țară care nu respectă principiile statului de drept. Dar, în fond, cum a început totul? În 2015, văzând că pierde alegerile și puterea, chiar în timpul campaniei electorale, PO a numit la repezeală cinci judecători „prieteni” la Curtea Constituțională, deși numirile ar fi trebuit să se facă, conform legii, peste câteva luni. Au venit alegerile care au fost câștigate de PiS. La numai două săptămâni de la alegeri, noul Parlament, dominat de partidul Lege și Justiție, a votat o rezoluție prin care a invalidat numirea abuzivă a celor cinci judecători, repunând, practic, legea în drepturi. A fost momentul declanșării furiei bruxelleze împotriva noii puteri de la Varșovia.
De-a lungul anilor acest război a scos la iveală ONG-uri ostile guvernului controlate financiar de Soros, manifestații violente neautorizate în stradă împotriva puterii, afirmații nereale privind nerespectarea legii și a statului de drept emise de la Bruxelles, manipulări grosolane. Scenariu foarte bine cunoscut și la București. Vârf de lance în acestă luptă a instituțiilor europene împotriva puterii legitim alese în Polonia sunt, în afară de președintele Consiliului European Donald Tusk, două nume foarte cunoscute și la București: Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, însărcinat cu dosarul polonez, și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.
Dar, la urma urmei, ce i se reproșează Poloniei? Iată o scurtă trecere în revistă: înființarea unei instituții care să sancționeze abuzurile magistraților, reducerea vârstei de pensionare a magistraților de la 70 la 65 de ani, posibilitatea ca cei care se consideră abuzați în justiție să apeleze la un recurs extraordinar, Consiliul Național al Magistraturii (replica CSM) să poată întrerupe mandatul unui judecător în cazul abaterilor și abuzurilor, membrii CNM să fie aleși de Parlament, din partea fiecărui grup politic între 9 și 1 în funcție de mărimea grupului, cu 3/5 din voturi, aleșii polonezi să se poată pronunța în public în privința justiției (cu alte cuvinte, deputații și senatorii care constată că justiția e coruptă să aibă dreptul să o spună și în public). Toate sunt măsuri legitime, luate legal, de un Parlament suveran, care își propune, de fapt, să reformeze o justiție coruptă, plină de abuzuri și tarată de pe vremea regimului comunist. Mai mult decât atât, demersurile oficialilor de la Bruxeles împotriva reformei justiției poloneze vin în condițiile în care, conform tratatelor în vigoare, UE nu ar trebui să aibă nici un cuvânt de spus în această materie.
Cu toate acestea, toate tunurile Bruxelles-ului trag puternic în puterea conservatoare, naționalistă, de la Varșovia, susținând, în esență, că aceasta face o reformă care politizează și pune în primejdie independența justiției. Realitatea, însă, nu susține deloc cu fapte sau articole de lege concrete aceste afirmații. Sună cunoscut? Recent Donald Tusk spunea că Polonia plănuiește să iasă din Uniunea Europeană. Presupunerea lui era dată ca o certitudine. De fapt, nu e decât o altă declarație menită să izoleze Polonia în spațiul european.
Trebuie spus că tot acest război purtat de oficialii europeni împotriva Poloniei e, de fapt, un joc ipocrit de imagine. De exemplu, activarea articolului 7 din Tratatul European nu se poate face decât cu votul unanim al țărilor membre. Ungaria a declarat deja că se va opune acestui demers. Sunt și alte țări care vor avea o atitudine asemănătoare. Instituțiile europene, atunci când au declanșat procedura activării articolului 7, știau precis că nu o pot duce până la capăt. Dar au făcut-o pentru a-i aduce Poloniei un deficit de imagine și a da „gloanțe” opoziției, care și-ar dori să acceadă la putere ocolind votul electoratului. Asta în condițiile în care își dau seama că la alegeri nu au nici o șansă, pentru că guvernarea actuală este una dintre cele mai performante din ultimii ani.
Asemănările izbitoare ale situației din Polonia cu cea din România ne duce cu gândul că asistăm la aplicarea unui scenariu special pentru unele țări din Est. Iar justiția adevărată, cu adevărat independentă, neviciată de corupția procurorilor și a judecătorilor, pare că devine, pentru cetățenii din estul Europei, un fel de varză de Bruxelles: adică mică, foarte mică, dar scumpă. Foarte scumpă. Și, practic, inaccesibilă.
