8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis: Soluția împotriva populismului financiar este educația economică sănătoasă

Klaus Iohannis: Soluția împotriva populismului financiar este educația economică sănătoasă

Klaus Iohannis a adresat astăzi un mesaj mediului antreprenorial, cu ocazia evenimentului „Moment istoric: România emergentă”, în care a atras atenția asupra pericolului adoptării unor măsuri economice populiste, de genul majorării pensiilor cu 40%, propunere a parlamentarilor PSD.

„Este imperativ să ţinem la distanţă capcanele populismului bugetar, de care Parlamentul abundă în această perioadă, în ciuda oricăror evidenţe economice şi financiare. Trebuie să fim conştienţi că cea mai sigură soluţie împotriva populismului financiar este educaţia economică sănătoasă. Aceasta ghidează subtil, dar esenţial, dezvoltarea naţiunilor.”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României apreciază ca foarte complicată situația finațelor publice, în condițiile unui defici estimat la 8,6% din PIB în 2020, motiv pentru care este nevoie mai mult ca oricând de responsabilitate în gestionarea situației financiare.

„Tocmai de aceea, lansez către dumneavoastră, către mediul antreprenorial şi cel financiar-bancar, provocarea unui efort comun de dezvoltare a educaţiei economice şi financiare, prin implicarea tuturor factorilor relevanţi, de la instituţiile de reglementare până la actorii din sistemul financiar şi universităţile de profil. Vă asigur că voi susţine activ un asemenea demers sau proiect de promovare a educaţiei economice.”, a mai spus Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă