11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiKovesi, la ICCJ: CSM a stabilit că nu am comis nicio abatere...

Kovesi, la ICCJ: CSM a stabilit că nu am comis nicio abatere disciplinară

”Astăzi s-a judecat una dintre acţiunile disciplinare care a fost finalizată de către CSM. CSM a stabilit că nu am comis nicio abatere disciplinară, este vorba despre un control pe care l-am dispus în cadrul DNA. Printre alte activităţi dispuse, am dispus ca un consilier care avea calitatea de judecător, dar era detaşat la DNA, să facă o evaluare pe aspecte de jurisprudenţă, având în vedere că era o practică judiciară neunitară în interiorul insttuţiei. Cam aceasta este abaterea disciplinară, o să vedem soluţia”, a spus Kovesi, la ieşirea din sediul ICCJ.

Întrebată dacă se teme de răspunsul instanţei la contestaţia Inspecţiei Judiciare, Kovesi a răsuns: ”Este vorba de o decizie luată cu unanimitate de Secţia pentru procurori, aşteptăm să vedem decizia instanţei”.

Secţia pentru procurori a CSM a respins până acum două acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi.

Într-unul dintre cazuri, i se imputa că a refuzat de mai multe ori să se prezinte la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, IJ spunând că, prin neprezentarea la comisie şi prin necomunicarea informaţiilor solicitate, Kovesi a afectat onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat. În 25 iulie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară.

O altă acţiune disciplinară faţă de Kovesi a fost declanşată în aprilie 2018, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător  Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale. În 13 iunie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară în acest caz. Inspecţia Judiciară a contestat la ICCJ hotărârea CSM.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă