Statul român a demarat etapa finală a lucrărilor de modernizare a Canalului Sulina după 154 de ani de la primele lucrări realizate de către Comisia Europeană a Dunării. Ca și în cazul lucrărilor de atunci – determinate de necesitatea asigurării condițiilor de navigație pe Canalul Sulina pentru a se permite navelor maritime din Anglia și Franța accesul în porturile Galați și Brăila pentru a prelua cereale – etapa finală este dezvoltată în contextul creșterii transportului de mărfuri și de călători preconizată pentru perioada 2030-2035, Dunărea fiind una dintre cele mai importante căi navigabile interioare ale Europei.
Prin decizia nr. 884/2004/EC a Parlamentului European și a Consiliului Europei, Dunărea a fost desemnată Axa Prioritară nr. 18 „Rhine/Meusse-Main-Danube“. Noul proiect, intitulat „Apărări de maluri pe Canalul Sulina – Etapa finală“, are o valoare de peste 80,4 milioane euro, fiind depus pentru finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Investiţiile au ca principale obiective recalibrarea apărărilor de maluri de pe Canalul Sulina, în scopul creşterii siguranţei navigaţiei, dar şi protejarea ariilor naturale din Delta Dunării. O altă finalitate a acestui proiect este asigurarea unei mai bune conectivități pentru localitățile riverane Canalului Sulina, prin refacerea danelor de acostare a navelor de pasageri, în condițiile în care turismul de croazieră pe Dunăre și în Delta Dunării a cunoscut în ultimii ani o creștere fără precedent, aducând anual în Deltă zeci de mii de turiști.
Se finalizează modernizarea Canalului și a Barei Sulina
Un prim proiect de modernizare a Canalului Sulina a fost demarat în 2004, când a fost scoasă la suprafață epava navei „Rostock“, ce ocupa o parte a șenalului navigabil, și a fost realizată o primă etapă de refacere a malurilor Canalului Sulina, afectate de eroziunea produsă de valuri. Ambele situații au fost rezolvate de statul român prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, compania națională care asigură condițiile de navigație pe sectorul românesc al Dunării. Pentru ambele lucrări, România a luat un împrumut de la Banca Europeană de Investiții (BEI).
Proiectul „Apărări de maluri pe Canalul Sulina și sistem de măsuri topografice pe Dunăre“ a fost finanțat 50% din împrumutul de la BEI și 50% de la bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului a fost de 39,8 milioane euro. „În primul proiect, realizat cu fonduri BEI, s-au realizat 15 km de apărări de maluri. Acum, pe noul proiect vom avea amenajări de maluri pe încă 36,7 km. De asemenea, se vor construi şase estacade noi, zone de acostare a navelor tehnice ale AFDJ. Ele vor fi la Ceatal Ismail, unde avem o staţie semaforică, la Ceatal Sf. Gheorghe – intrarea pe Canalul Sulina, la Ilganii de Sus, Gorgova şi Mila 2, unde avem nişte puncte tehnice, precum şi la Semnalul de Ceaţă, pe Canalul Sulina, unde acostează pilotinele.
De asemenea, se vor reabilita şi cinci estacade din localităţile Partizani, Maliuc, Gorgova, Mila 18 şi Crişan, unde acostează navele de pasageri în Deltă. Era nevoie de aceste amenajări pentru a se desfăşura în siguranţă operaţiunile de îmbarcare-debarcare“, a declarat directorul general al AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru. Lucrările mai includ realizarea unui mol de dirijare pentru protecţia accesului la Lacul Fortuna şi consolidarea digurilor de direcţionare de la Bara Sulina.
Comerțul cu cereale a dezvoltat porturile Galați și Brăila
Primele lucrări de modernizare a Canalului Sulina au avut loc după terminarea războiului Crimeii și înființarea Comisiei Europene a Dunării, în urma Tratatului de la Paris din 1856. În acea perioadă, transportul comercial pe Canalul Sulina se desfășura haotic, deși exista un important potențial de dezvoltare. Potrivit istoricului Corneliu Motoc, după încetarea monopolului turcesc asupra exportului de grâne din Principatele Române, exporturile de cereale din porturile Galați și Brăila au crescut de la 50.000 de tone în 1837 până la 210.000 tone în 1845.
După adoptarea politicii de liber schimb, comercianții englezi au preluat comerțul în zonă, dar s-au confruntat cu dificultăți în navigație, pentru că navele lor maritime, moderne și de mare capacitate, aveau pescaje prea mari în raport cu adâncimile apelor fluviului și foarte multe eșuau. Cerealele erau transportate până la Sulina cu șlepurile și acolo erau transbordate pe navele maritime.
Sir Charles Hartley, „părintele Dunării“
Lucrările de modernizare la Bara Sulina au fost coordonate de inginerul englez Sir Charles Augustus Hartley, numit și „părintele Dunării“. El a fost inginerul-șef al Comisiei Europene a Dunării, care avea sediul la Galați. Hartley a regularizat Canalul Sulina și a asigurat condițiile de navigație la Bara Sulina. Timp de 50 de ani, el a coordonat, în calitate de inginer-șef, apoi de consultant, lucrările de regularizare a Dunării. În aprilie 1857, a fost invitat în fața Comisiei Europene a Dunării și i s-a cerut să examineze brațele Sulina, Sf. Gheorghe și Chilia și să recomande unul dintre acestea pentru a fi amenajat. La recomandarea lui Hartley, în 1865, Comisia a hotărât începerea lucrărilor pe Brațul Sulina.
Au existat unele controverse ce au pus în primejdie continuarea lucrărilor, Anglia și Franța intenționând la un moment dat sistarea acestora. Din moment ce lucrările fuseseră demarate și se derulau cu rapiditate, acestea s-au realizat în noile condiții puse de Comisia Europeană a Dunării: să fie făcute cu costuri minime, să reziste 5 ani și să fie adâncită Bara Sulina cu 60 cm. Hartley a fost cel care a decis construirea în zona vărsării Dunării în Mare a „jetelelor“, diguri perpendiculare pe malul mării, prelungite spre larg. În 1861, adâncimea la Bara Sulina era de 5,2 metri, fiind sporită cu 1,8 metri, cu mult mai mult decât ceruse Comisia Europeană a Dunării.
În octombrie 1862, Charles Hartley a primit din partea Reginei Victoria titlul de „Sir“. Comercianții de la Dunăre i-au oferit lui Hartley o cupă de argint ca semn al recunoștinței lor pentru că navigația la Bara Sulina se desfășura în condiții de siguranță și cheltuielile de transport erau de până la 5 ori mai mici.
Un englez dedicat modernizării României
Hartley a fost inginer-șef al Comisiei Europene a Dunării până în 1872, iar până în 1907 a fost consultant al Comisiei. În Anglia, lui Hartley i-a fost acordată în 1903 prestigioasa decorație „The Albert Medal“, ca semn al recunoașterii contribuției sale la dezvoltarea ingineriei hidrotehnice.
În România, Hartley a oferit soluții inginerești pentru modernizarea porturilor Galați, Brăila și Constanța, planurile realizate de acesta în Portul Constanța constituind baza studiilor de modernizare ale lui Anghel Saligny.
Hartley a fost un prieten apropiat al Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta, pe care îi vizita deseori. Una dintre temele de discuție dintre Carol I și Charles Hartley era intenția regelui de a moderniza porturile de la Dunăre, de la Cernavodă la Turnu Severin, pentru a impulsiona exporturile românești de cereale.
Sugestivă pentru recunoștința pe care autoritățile române o aveau pentru contribuția lui Sir Charles Hartley la modernizarea navigației pe Dunăre este și scrisoarea prim-ministrului Dimitrie Sturdza, în care acesta spunea: „Trebuie să dublăm producţia agricolă pentru a da de lucru frumosului dvs. fluviu, şi să putem întotdeauna să ne gândim cu recunoştinţă la Sir Charles Hartley“.
