În această săptămână, NATO va celebra 70 de ani și miniștrii de Externe se reunesc la Washington, în același loc unde predecesorii lor au semnat Tratatul Atlanticului de Nord la 4 aprilie 1949. NATO a celebrat la Washington a 50-a aniversare, pe 23 aprilie 1999, în euforia căderii Zidului Berlinului, cu un deceniu înainte și a sfârșitului amenințării URSS care apăsa Vestul după Al Doilea Război Mondial. Aniversarea a avut dimensiunile unei sărbători cu participarea tuturor șefilor statelor membre. Atunci, amintesc Monde și Le Point, unii evocau dispariția amenințării pentru democrații odată cu prăbușirea imperiului comunist.
După două decenii, pe 3 aprilie 2019, tot la Washington, miercuri și joi, doar 28 de miniștri de Externe ai țărilor membre se vor alătura președintelui american, Donald Trump pentru o scurtă ceremonie prilejuită de cea de a 70-a aniversare. O ceremonie minimă pentru a demonstra că NATO rămâne o necesitate pentru apărarea țărilor care împărtășesc democrația față de noile amenințări revenite sau nou apărute la frontierele Europei de Est sau din nebuloasa islamistă. Deși unii membri ca Turcia, au tendința să uite uneori această moștenire.
După căderea Zidului Berlinului, NATO nu a dispărut, pentru că, în pofida speranței lui Mihail Gorbaciov, părintele celebrei „Perestroika”, politica lui Vladimir Putin a rămas rațiunea esențială a utilității Alianței. În special pentru fostele țări satelite întoarse spre Occident. Evenimentele din Georgia, ocuparea Crimeii de către Moscova, războiul pe care mercenarii ruși proveniți din Armata Roșie îl duc în Ucraina și chiar venirea recentă a militarilor ruși în Venezuela, arată că Războiul Rece a luat forme diferite. Pe care unii le consideră mai puțin periculoase decât cele din vremea imperiului sovietic.
Dacă aceste pericole contribuie la întărirea coeziunii Alianței, amenințarea exercitată din interior de SUA, principalul donator de fonduri, de arme și de trupe, este mai preocupantă pentru NATO. De la venirea sa la Casa Albă, Donald Trump a avertizat partenerii de alianță că țara sa, care este fondator și deține majoritatea posturilor, ar putea să se retragă. Motivul – participarea financiară insuficientă a celor 28 de țări membre, o problemă evocată și de alți președinți americani.
Problema „2%“
În modul său direct, fără ambiguități, Trump a lansat un avertisment potrivit căruia dacă pragul de 2% din PIB nu este atins de partenerii săi (SUA alocă 3,5%), nu vor mai putea conta pe contribuabilul american pentru a le asigura apărarea. Eforturile au fost puse în mișcare și secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a anunțat săptămâna trecută că 7 țări au trecut în acest an bara de 2 %. Totuși insuficient pentru că 21 de țări sunt încă restante. Franța alocă 1,81% iar Germania, prima putere economică europeană, nu alocă bugetului NATO decât 1,23% din PIB. Ceea ce, la fiecare întâlnire a șefilor de stat, a făcut din cancelarul german Angela Merkel ținta criticilor lui Donald Trump.
La Washington, clasa politică rămâne atașată legăturilor care unesc cele două maluri ale Atlanticului, un suvenir al sângelui vărsat în cele două mari războaie mondiale. Liderii republicani și democrați amintesc adesea atașamentul lor la Alianța Nord-Atlantică. Derek Chollet( membru al administrației fostului președinte democrat Barack Obama,) în prezent vicepreședinte al German M arshall Fund of the United States, estimează că la Washington miniștrii vor trebui să pună în evidență avantajele Alianței. Diverși analiști estimează că deși Rusia rămâne principala amenințare pentru NATO, membrii Alianței vor discuta din ce în ce mai mult despre provocările reprezentate de China.
În pofida problemelor sale, NATO este un atu unic, care nu a mai existat cu adevărat niciodată înainte și de care SUA ar trebui să fie fericite, subliniază Joseph Gerson de la American Friends Service Committee, adăugând că Moscova și Beijing nu se pot lăuda că au atâția parteneri gata să se apere reciproc în spiritul „unul pentru toți, toți pentru unul”.
