15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLa epidemie – ca la război. Se deschid spitale militare de campanie

La epidemie – ca la război. Se deschid spitale militare de campanie

Ministerul Apărării Naționale va deschide, în câteva zile, spitalul de campanie tip ROL 2, care a fost montat de militarii români în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” de la Otopeni.

Un alt spital militar mobil va fi instalat în județul Constanța, urmând a fi plasat, cel mai probabil, pe terenul destinat inițial construirii spitalului regional, a anunțat prefectul de Constanța, George Niculescu.

O formațiune medicală tip ROL 2 are în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare, “structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare”, a anunțat un comunicat al MApN. Corturile sunt pentru persoane în carantină, iar containerele sunt dotate pentru tratamente.

Spitalul are o suprafață totală de 12.000 de metri pătrați. Potrivit MApN, formațiunea medicală tip ROL 2 “va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19”.
Activitatea acestui spital este sprijinită de Direcția Medicală a MApN, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Formațiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcționat ca secție externă de boli infecțioase la combaterea virusului Ebola și a fost parte componentă a exercițiilor NATO „Saber Guardian 19” și „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exercițiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianța Nord-Atlantică, care s-au desfășurat anul trecut în România.

Prima izoletă de concepție românească

Specialiștii de la Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM) au proiectat și contruit, într-un timp record, un Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici, denumit BIOEVAC.

Sistemul este tip izoletă și asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, fiind dotat inclusiv cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. “Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate”, precizează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Prototipul a fost finalizat în data de 16 martie 2020, fiind realizat în colaborare cu operatorul economic STIMPEX SA, specializat în producția de echipamente de protecție CBRN, care a pus la dispoziția echipei de cercetare, cu titlu gratuit, materiale, materii prime și manopera, având la bază un proiect de cercetare realizat în cadrul MApN.

Produsul a fost testat și omologat, în perioada 18 – 19 martie, de specialiști din cadrul Departamentului pentru Armamente și de cercetători științifici din cadrul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN si Ecologie și ACTTM.

S-au creat astfel condițiile necesare pentru demararea procesului de producție, în cel mai scurt timp, a acestei izolete de concepție 100% românească în țară, de către STIMPEX SA, în colaborare cu Compania Națională ROMARM SA.

Amintim că, în ultimele zece zile, militarii români au amplasat și opt corturi destinate triajului epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timișoara și Toplița.

În interiorul Armatei Române, militarii din arma CBRN (Chimic – Biologic – Radiologic – Nuclear) sunt cei mai buni specialiști în domeniul protecției și al contracarării agresiunii cu agenți biologici. Pe de altă parte, Compania ROMARM, aflată în subordinea Ministerului Economiei, este cea care grupează întreprinderile din domeniul industriei de apărare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă