10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLazăr, după înregistrare de la DNA: Procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea

Lazăr, după înregistrare de la DNA: Procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea

“Conducerea Ministerului Public se delimitează de activităţile ce nu se circumscriu normelor procedurale sau care constituie abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al magistraţilor. Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă. În urma apariţiei în presă a înregistrărilor unor discuţii s-a dispus efectuarea unui control al cauzelor despre care se face vorbire în înregistrare, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparţialitate şi fără întârziere”, transmite Ministerul Public, pe Facebook.

DNA precizează, vineri, referitor la înregistrarea privind filiala din Oradea în care se vorbea de “liniştirea” judecătorilor, că în cazul a doi judecători nu au existat dosare, alţi doi erau pensionaţi, unul încarcerat şi pentru alţi doi s-a dispus ulterior clasare. În cuprinsul discuţiei respective au fost vehiculate numele a şapte magistraţi.

“În urma informării transmise de procurorul şef al Serviciului teritorial Oradea, persoană care nu apare în cuprinsul discuţiei prezumată a aparţine unor procurori din cadrul acestei unităţi de Parchet, s-au constatat următoarele:

– în cazul a doi magistraţi nu au existat dosare în lucru în perioada ianuarie 2018- octombrie 2018,
– alţi doi magistraţi erau pensionaţi din 21.03.2013 şi 24.11.2015, conform hotărârilor Plenului CSM de a înainta către Preşedintele României propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare,
– unul dintre ei, la momentul purtării presupuselor discuţii înregistrate, se afla în cursul executării unei pedepsei de 4 ani închisoare,
– faţă de alţi doi magistraţi (din care unul nu a judecat niciodată cauze penale) s-a dispus ulterior o soluţie de clasare”, arată DNA, într-un comunicat de presă remis vineri, de Mediafax.

DNA mai precizează că două dintre persoanele participante la discuţie nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului teritorial Oradea iar o alta, la momentul discuţiei şi ulterior acesteia, nu a avut în lucru vreo cauză cu magistraţi.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis şi un dosar penal având ca obiect conţinutul înregistrării din interiorul DNA Oradea, în urma denunţului unui ONG, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem în această cauză. În cursul zilei de miercuri, mai mulţi procurori de la Oradea au fost audiaţi.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă