Alertă în PSD Sălaj dar și la PSD organizația centrală după ce mai mulți lideri social-democrați sălăjeni au fost confirmați pozitiv cu Covid-19.
Este vorba de Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, confirmat sâmbătă, și Sergiu Panie, vicepreședinte PSD Sălaj, confirmat luni, internat în Spital.
Tot în Spital este și fostul prefect Florin Florian, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj, confirmat marți cu Covid-19.
Cu toții au participat vineri, în ultima zi de campanie, la o reuniune electorală la care a fost prezent și Marcel Ciolacu, președintele PSD. Alături de acesta au stat Paul Stănescu, secretarul general al PSD, și Vasile Dâncu.