9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLIVE TEXT. Isărescu, audiat de comisiile reunite din Senat

LIVE TEXT. Isărescu, audiat de comisiile reunite din Senat

UPDATE: Acesta a fost întrebat dacă formula cu cotaţia, care se face dimineaţa, timp de o jumătate de oră este cea mai bună formulă de calcul în cazul dobânzilor iar în contextul în care ulterior se tranzacţionează sub această cotaţie, ar trebui văzut dacă nu există un interes, şi anume ca băncile să facă profit cât mai mult pe seama clienţilor.

“Fiind numai interbancar, acolo se bat băncile, şi cu mâna pe inimă, pe cuvântul meu, şi cu verificări pe date, se bat până la o sutime de procent. Deci ele pot să variaze în jurul cotelor afişate, dar se bat până la o sutime.(…) Ideea că fac cartel, v-am spus, în ce condiţii fac cartel, dacă ajung cu dobânda la 3,50%, dar nu mai mult, am văzut pe cineva pledând că se duce dobânda la 10%. La 3,5%, dacă cineva se duce să se împrumute la 4%, îl sună domnul Cinteză imediat şi îl întreabă ce faci? Pui în pericol stabilitatea sistemului şi introduci panică pe piaţă? Deci 3,5% este maxim. Deci nu se pot cartela”, a afirmat guvernatorul BNR.

Potrivit acestuia confuzia în ceea ce priveşte ROBOR apare de la faptul că se iau cifrele la o săptămână şi se compară cu cele la 3, 6 şi 12 luni, iar diferenţele sunt foarte mari.

“Este adevărat că poţi să variezi în jurul a ce se afişează. Confuzia apare la faptul că se iau cifre la o săptămână, o zi şi se compară cu cele la 3 luni, 6 luni, 12 luni. Sunt diferenţe foarte mari. Şi dacă nu suntem atenţi la acest mic detaliu, zic, uite bă, dobânda la o săptămână a fost 1,70% şi el ia pentru ROBOR 3,10%, care e la 3 luni. Şi atunci singura întrebare este de ce majoritatea băncilor, împreună cu protecţia cumpărătorilor au luat pe creditul populaţiei ca referinţă…. Nu ne legăm de ROBOR. ROBOR-ul nu are nimic. Garantez în faţa dumneavoastră. Nu există manipulare. Nu este nicio abatere a ROBOR de la nivelul real al pieţei. Piaţa funcţionează foarte bine. Probele că piaţa funcţionează foarte bine sunt legate de stabilitatea cursului şi mişcările de dobândă. Restul sunt într-adevăr manipulări, dar manipulări mediatice. Şi atunci întrebarea este de ce s-a luat dobânda la 3 luni? S-a luat pe considerentul, din câte ţin eu minte, atunci, în 2010, că este mai stabilă. Ea nu arată variaţiile pe care le arată dobânda pe o săptămână, pe o zi, şi care, în ultimele 3 – 4 săptămâni s-a plimbat de la 1,50 la 3,50”, a explicat Isărescu.

El a mai subliniat că piaţa este numai interbancară şi ROBOR are legătură cu creditul doar prin conexiunea care s-a făcut prin Ordonanţa 50 privind contractele de credit pentru consumatori.

Guvernatorul a reiterat şi faptul că ROBOR-ul este un indice al pieţei monetare, interbancare.

“ROBOR-ul este un indice al pieţei monetare, interbancare. Piaţa monetară interbancară este formată numai din bănci. Este formată deci din băncile care au conturi deschise la Banc Naţională a României. Aceste bănci nu sunt multe, sunt vreo 40. Să luăm cifra de 40 pentru simplificare. Alimentarea cu lichiditate a economiei româneşti, inclusiv a Trezoreriei, se face prin această piaţă interbancară şi prin băncile respective, totalul conturilor la nivelul economiei depăşind, să zicem bilionul. Sunt numai depozite sau conturi ale persoanelor de vreo 10 milioane. Banca Naţională nu are niciun cont de persoană fizică. Chiar persoanele de aici, noi ne luăm banii tot prin bănci. Cu alte cuvine, ceea ce se numeşte alimentarea cu lichiditate, sau cu bani, pentru înţelegerea dumneavoastră, a economiei româneşti se face prin această piaţă interbancară”, a spus Isărescu.

El a explicat modul în care băncile fac tranzacţii între ele, menţionând că unele au surplus de lichiditate, altele au deficit de lichiditate.

“Se vede în conturile lor curente, care sunt la Banca Naţională. Le vedem şi noi. De aceea, prin acest instrument putem să intervenim. Noi nu stăm într-un, să spunem, prepeleac, şi spunem să facem cutare sau cutare. Noi ştim care este situaţia monetară reală a fiecărei bănci. Ce există în contul fiecărei bănci se numeşte condiţie monetară. Deci fiecare bancă, prin trezorerierul ei, primeşte să zicem două mii de plăţi şi face şase mii de încasări. Şi în funcţie de plăţi şi de încasări, de nivelul necesar al rezervelor minime obligatorii şi de alte operaţiuni pe care mai trebuie să le facă, are sau nu are surplus de lichiditate”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a adăugat că unele bănci în timpul zilei au surplus de lichiditate, altele au deficit de lichiditate astfel că tranzacţionează între ele.

“Piaţa monetară este numai între bănci. De aceea se şi numeşte piaţă monetară interbancară. Dacă este numai între bănci bineînţeles că acest ROBOR sau dobânda la care fac ele tranzacţii este o înţelegere între bănci. Înţelegere înseamnă cum vă duceţi dumneavoastră la un magazin, cumpăraţi un produs, înţelegeţi care este preţul produsului, îl acceptaţi, îl plătiţi şi bateţi palma cu vânzătorul”, a spus Isărescu.

El a explicat, în context, că există două tipuri de înţelegere şi că numai înţelegerea de tip cartel este interzisă.

“Singura întrebare este următoarea. Există riscul ca ROBOR-ul, ca dobândă stabilită între bănci să fie de tip cartelar? Şi noi spunem nu. Acesta este răspunsul. Cu alte cuvinte, la întrebarea dacă a fost manipulat ROBOR-ul, răspunsul este nu. Categoric”, a spus Isărescu.

De asemenea, el a explicat motivul pentru care BNR a decis să se prezinte la audieri cu tot Consiliul de Administraţie.

“Am venit împreună cu colegii mei din Consiliul de Administraţie pentru că am observat că în opinia publică există o uşoară confuzie. Se crede că Banca Naţională este condusă de o singură persoană. Noi avem o conducere colectivă. Este vorba de guvernator, prim-viceguvernator, doi vice-guvernatori şi cinci membri ai consiliului de administraţie. Responsabilitatea pentru deciziile luate este responsabilitatea acestui Consiliu. Acesta este motivul pentru care suntem toţi aici, nu pentru ca să impresionăm, ci pentru a răspunde legii care ne guvernează”, a afirmat Isărescu. 

UPDATE: Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, l-a întrebat pe Isărescu dacă indicele ROBOR a fost manipulat de bănci, iar Isărescu a negat.

”ROBOR nu este manipulat. Nu există o înţelegere de tip cartel între bănci. (…) ROBOR a crescut, este normal, având în vedere că şi inflaţia a crescut”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a subliniat că BNR nu se ”joacă cu politica monetară”, iar dobânzile din piaţă au crescut în pas cu inflaţia.

”Dobânzile au crescut în pas cu inflaţia. (…) Când inflaţia era foarte scăzută, negativă, nu exista un deficit de cerere, cu creşteri salariale mari. Era inflaţie negativă şi o creştere economică mare. Atunci, BNR a lăsat dobânda la 1,75%”, a spus Isărescu.

Isărescu a subliniat că ”dobânzile mici sunt de domeniul trecutului”, în contextul în care inflaţia a crescut semnificativ în ultimul an.

La audiere participă şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Indicele ROBOR nu a fost manipulat de către bănci, în condiţiile în care el a rămas la un nivel mai scăzut, în trecut, atâta timp cât şi nivelul inflaţiei a rămas jos, iar Banca Naţională a României (BNR) nu se ”joacă cu politica monetară”, dobânzile crescând în pas cu inflaţia, a afirmat guvernatorul Mugur Isărescu.

Audierile au loc după o serie de refuzuri şi schimburi de replici aprinse între BNR pe de o parte şi senatorul ALDE Daniel Zamfir şi consilierul premierului, Darius Vâlcov, de cealaltă parte.

Guvernatorul a mai fost invitat de două ori, până în prezent, în Comisia economică din Senat, dar a refuzat de fiecare dată.

Ultima invitaţie, lansată de senatorul Zamfir, a fost pentru data de joi, 7 februarie, ora 11.00. Reprezentanţii BNR au subliniat, însă, că joi, la ora respectivă, este şedinţa de politică monetară, motiv pentru care guvernatorul nu poate onora invitaţia.

Joi, Isărescu a anunţat că va merge la Senat în 12 februarie, împreună cu restul Consiliului de administraţie, în urma invitaţiei primite.

Zamfir l-a chemat pe Isărescu în Senat după ce a susţinut că indicele ROBOR este “trucat” printr-o înţelegere între băncile comerciale, cu implicarea BNR.

Totodată, Darius Vâlcov a declarat duminică, la Antena 3, întrebat dacă ţinteşte postul de guvernator BNR, că în opinia sa nici actualul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, nici el nu pot ţinti acest post. De asemenea, Vâlcov a apreciat că este necesară intervenţia BNR în cazul diferenţei mari între dobânda la credite şi cea la depozite.

Luni, Isărescu a atras atenţia că BNR a fost ţinta unor atacuri ”jalnice” în ultima perioadă, iar acuzaţiile potrivit cărora cineva ar manipula dobânzile sunt periculoase pentru stabilitatea economică, în condiţiile în care ”s-a sărit la gâtul BNR”.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă