20.7 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMAE anunță obligațiile pentru românii care merg în Grecia

MAE anunță obligațiile pentru românii care merg în Grecia

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective, , în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit sursei citate, prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR.

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia.

MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro si www.mae.ro. 

Cele mai citite

Ministerul român de Externe a convocat celula de criză pentru situația din Orientul Mijlociu. Premierul Ciolacu avea programată o vizită în țări arabe

La Ministerul Afacerilor Externe al României este convocată, în ziua de 15 aprilie 2024, o celulă de criză pentru a analiza situația din Orientul...

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți asupra noilor infracțiuni, legate de criminalitatea informatică

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți pentru a putea contracara noile amenințări de criminalitate informatică, cum ar fi cele legate de moneda virtuală și...

“Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc”, estimează Ludovic Orban

"Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc", estimează Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, referindu-se la candidatul PSD - PNL la funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă