18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMai multe fragmente osoase şi două cranii umane, găsite pe un câmp...

Mai multe fragmente osoase şi două cranii umane, găsite pe un câmp din Olt

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în 19 noiembrie, în jurul orei 18:30, pe un teren agricol de lângă satul Mărgheni, comuna Brîncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea “Odaia lui Soreaţă”, au fost găsite mai multe fragmente osoase şi un craniu.

“Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că în cadrul anchetei au fost audiate persoanele care au găsit fragmentele osoase şi a fost dispusă efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti.

De asemenea, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucureşti şi Institutului de Criminalistă din cadrul I.G.P.P.R Bucureşti.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotirva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă