8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMarfă contrafăcută, descoperită într-un container în Portul Constanta Sud Agigea

Marfă contrafăcută, descoperită într-un container în Portul Constanta Sud Agigea

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunţit al unui container sosit din Statele Unite ale Americii, având ca destinatar o societate comercială de pe raza judeţului Iaşi.

Administratorul societăţii comerciale respective este un cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Iaşi.

În urma controlului, au fost descoperite 930 perechi de pantofi sport, mărfuri contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 299.460 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă