10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMasca devine obligatorie pe stradă în județul Timiș

Masca devine obligatorie pe stradă în județul Timiș

Pentru 27 de localităţi în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 a trecut de 1,5 la mia de locuitori, printre care şi Timişoara, sunt prevăzute măsuri suplimentare.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a decis că în patru localităţi în care rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori nu se impune carantinarea.

Potrivit hotărârii CJSU, pe întreg teritoriul judeţului Timiş “se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, pe toată perioada stării de alertă, în spaţiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura”, respectiv pe o rază de 100 m în jurul unităţilor de învăţământ, în pieţe comerciale, târguri, oboare, pieţe de vechituri, pieţe agroalimentare, zone de aşteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituţii şi societăţi comerciale, staţii de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice şi private, evenimente culturale publice şi private şi manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe şi rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităţilor şi falezele (malurile râurilor) din interiorul localităţilor, parcările şi zonele de agrement adiacente centrelor comerciale şi mall-uri, în intervalul orar 6,00-24,00.

Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă