16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMedicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu în Italia, însă acesta a...

Medicii au încercat transferul lui Mario Iorgulescu în Italia, însă acesta a rămas la Elias

Surse medicale au declarat că medicii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, cu un avion, de la Spitalul Elias din Capitală, acolo unde a fost internat acum mai bine de două săptămâni, la o clinică din Italia, însă din cauza unei defecţiuni tehnice a aeronavei acest lucru nu a fost posibil, astfel că Mario Iorgulescu se află internat tot la Spitalul Elias din Capitală.

Potrivit surselor citate, există recomandarea din partea medicilor ca fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să fie transferat pentru îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.

Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier.

Starea sa este în continuare gravă. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Mario Iorgulescu avea o concentraţie 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză şi de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală. Fiul preşedintelui LPF a rămas şi fără permisul de conducere în urma accidentului.

La începutul săptămânii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat surse judiciare. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.

Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi substanţelor psihoactive.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...
Ultima oră
Pe aceeași temă