21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMedicii şi acţionarul spitalului Sanador au ieşit în faţa presei

Medicii şi acţionarul spitalului Sanador au ieşit în faţa presei

Doris Andronescu, acţionarul unic al spitalului Sanador, alături de medicii chirurgi Laura Bălănescu, chirurg pediatru, Bogdan Marţian, Dana Mincu (cardiologie) şi Doru Herghelegiu (chirurgie oncologică, ecografie obstetrică-ginecologie) au ieşit azi în prima conferinţa de presă, la patru zile de la moartea unui copil de un an şi zece luni.

Un alt pacient, în vârstă de 65 de ani, a decedat azi la spitalul Sanador din Capitală

Trei fraţi au acuzat Sanador că mama lor a fost diagnosticată greşit de 3 ori, ceea ce i-a afectat starea de sănătate şi a murit din cauza unui AVC. Medicii Sanador, clinica unde a fost internată femeia, spun că a fost îngrijită corect şi că familia a semnat pentru fiecare gest medical.

„Mama a fost aici la un control de rutină. S-a văzut că s-ar putea să facă un AVC şi nu i s-a spus de riscurile acestui AVC. Apoi a făcut AVC, a fost internată aici, a ieşit din AVC şi tot avea dureri, nu se simţea bine. A început în iunie, apoi a făcut AVC în august şi a venit aici de 4 ori. Avea dureri puternice la stomac. I s-a dat de trei ori diagnostic greşit că ar fi avut infecţie la stomac. În final, avea ceva tot de AVC în sensul că avea o venă înfundată. Acum a fost operată şi ne-a spus că moare. (…) Toţi doctorii, din ce am văzut, sunt incompetenţi. Abia a patra oară au văzut că e blogaj de sânge. (…) O să îi dăm în judecată şi să fim siguri că nu s-a greşit cum s-a greşit la ceilalţi pacienţi, la copil. Vrem să fim sigur că nu o sa mai treacă oameni prin ce treceam noi”, a declarat Constantin Rotariu.

Acesta a spus că toate cheltuielile medicale plătite către spitalul Sanador, unde a fost adusă mama lui, se ridică la 30.000 de euro.

Fratele său, George Rotariu, spune că medicii nu le-au permis să o mute pe mama lor, atunci când au vrut să o ducă la o clinică din străinătate.

„Când am vrut să o mutăm, nu ne-au lăsat, pentru că riscă să moară pe drum. Am fost internaţi de trei ori într-o săptămâna, iar a patra oară, mama arăta foarte rău, şi-au dat seama de asta şi nu ne-au dat acceptul s-o transportăm. Am vrut să o transportăm în Austria. Costurile se ridică la nivel de zeci de mii de euro. Din păcate, plătim pentru nişte servicii ca afară, dar foarte slabe. Poate mai slabe decât cele din spitalele publice din România. O să facem tot ce e necesar să vedem că procedurile au fost efectuate corect, ceea ce noi nu credem, având în vedere că mama a venit pe picioare în spital şi pleacă în mormânt”, a spus tânărul.

La rândul lor, medicii Spitalului Sanador au explicat că pacienta a fost îngijită corect.

„Doamna era o pacientă nu foarte în vârstă, dar avea o patologie vasculară extrem de avansată. De altfel, în urmă cu câteva luni, a făcut un accident vascular cerebral. Se poate localiza AVC oriunde, la inimă, la intestine sau orice alt segment. (…) Pacienta a mai avut prezentări la spital – nu ştiu dacă numai la al nostru. Accidentul vascular cerebral a fost îngrijit la noi, a fost îngrijit corect. Între timp a mai avut nişte prezentări, dar nu internări, ci prezentări la camera de gardă. Nu a fost internată. (…) A venit pe 6, nu pe 10, diagnosticul a fost pus pe 6 şi în aceeaşi zi a fost pus un tratament agresiv aşa cum este peste tot în lume pentru boala de care suferea, a primit un anticoagulant. După două zile, simptomatologia s-a ameliorat. După care, sub acelaşi tratament, starea a revenit proastă, s-a agravat, motiv pentru care am bănuit că acel tratament s-ar putea să nu fie eficient. Atunci am continuat investigaţiile, în ideea că am putea identifica locul acelei stenoze şi întinderea şi facem ceva mai puţin invaziv dată fiind starea. Nu s-a reuşit, nu s-a văzut la radiografie deloc niciunul dintre cele două vase de sânge, ce înseamnă obstrucţie la origine, pentru că toată aorta dumneaei era calcificată. Tot peretele vascular era calcificat. Asta se întâmpla pe 9, la trei zile”, a declarat Bogdan Martian, şef Secţie Chirurgie generală de la Sanador.

Potrivit medicului, cei trei fii ai femeii au înţeles fiecare pas pe care medicii l-au făcut în cazul mamei lor: „Am explicat familiei, celor trei băieţi, că singura resrusă pe care o putem lua în considerare ar fi o intervenţie chirurgicală cu scopul de a deobstrua, fie de a rezeca partea de intestin care este mort. Am explicat de-a fir a păr fiecare punct, fiecare gest terapeutic, în fiecare zi. au înţeles care e gravitatea, au înţeles că intrăm în operaţie cu riscuri majore, am explicat şi au înţeles că e posibil să nu depăşim momentul operator. (…) Au semnat la fiecare gest medical”, a mai spus medicul.

 

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă