21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMembri ai CSM solicită de la SRI protocolul de colaborare cu Inspecția...

Membri ai CSM solicită de la SRI protocolul de colaborare cu Inspecția Judiciară

„Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu protocoalele încheiate de instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti cu Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, a solicitat tuturor instituţiilor judiciare să îi remită spre consultare, până la finalizarea procedurilor de declasificare, toate protocoalele în cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General au înaintat de îndată protocoalele solicitate, chiar dacă la acel moment nu erau încă declasificate. Inspecţia Judiciară, deşi a confirmat încheierea unui astfel de protocol, este singura instituţie care a refuzat în mod nejustificat să îl comunice Consiliului, cu toate că documentul i-a fost solicitat în două rânduri, la datele de 27.03.2018, respectiv 12.04.2018”, se precizează într-o scrisoare adresată de mai mulţi membri CSM directorului SRI, Eduard Hellvig.

Conform sursei citate, dată fiind importanţa pe care CSM “o are în arhitectura sistemului judiciar prin prisma atribuţiilor legale care i-au fost încredinţate, implicând răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători şi procurori şi respectarea de către aceştia a normelor deontologice”, membrii Consiliului solicită „public Serviciului Român de Informaţii transmiterea către Consiliu, de îndată, a protocolului încheiat între Inspecţia Judiciară şi Serviciu, comunicarea stadiului procedurii de desecretizare şi urgentarea acesteia”.

Scrisoarea către SRI este semnată de: judecătorii Mihai Andrei Balan, Andrea Annamaria Chiş şi Mihai Bogdan Mateescu, precum şi procurorii Cristian Ban, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon şi Tatiana Toader.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă