13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialInformare de ploi însemnate cantitativ și ninsori abundente, valabilă de azi

Informare de ploi însemnate cantitativ și ninsori abundente, valabilă de azi

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare meteo de ploi însemnate cantitativ și ninsori abundente, valabilă de duminică, ora 18:00, până luni, ora 16:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, începând din seara zilei de duminică, aria precipitațiilor se va extinde din vest și va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării. În Banat, Crișana, Maramureș și zona de munte aferentă, cantitățile de apă vor depăși, pe arii restrânse, 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei și în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitații mixte.

La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.

Începând de luni, ora 16:00 și până marți, ora 16:00, este Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei. În intervalul menționat va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55…65 km/h.

În dimineața zilei de marți, precipitații mixte se vor semnala local în Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia.

Conform ANM, de luni, ora 16:00 și până marți, ora 18:00, este Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului la munte, în Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

În Carpații Meridionali și Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafala de 55…70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marți și în prima parte a zilei de marți, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

Începând de luni, ora 20:00 și până marți, ora 16:00, este Cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în zonele de munte ale județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

În intervalul menționat, în zonele de munte ale județelor menționate, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă