17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialNouă avertizare meteo de vreme rea: Vânt și ninsori, până duminică seară

Nouă avertizare meteo de vreme rea: Vânt și ninsori, până duminică seară

22 de județe se află sub cod galben de vânt și ninsori, până duminică seară, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 

Județele  Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava se află sub avertizare până la ora 20.00. 

De asemenea, în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 60-70 de kilometri pe oră, iar pe creste 90 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada. 

Temporar vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri, mai ales sub formă de ninsoare. Local se vor acumula cantităţi ce vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în Oltenia şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, cu viteze de peste 55-60 de kilometri pe oră, iar pe crestele înalte ale Munţilor Apuseni acestea vor depăşi 70-75 de kilometri pe oră. 

Cele mai citite

Ședință solemnă în Parlament, cu ocazia Zilei prieteniei româno-israeliene

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor întruni astăzi, de la ora 10:00, în şedinţă solemnă comună consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România...

Clinica de Stomatologie din Şoseaua Olteniţei e gata. Daniel Băluță, declarații despre noua clinică

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat marți că deschiderea oficială a Clinicii de Stomatologie de pe Şoseaua Olteniţei este programată pentru data de...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă