10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMilitari români, răniți de o explozie în Afganistan

Militari români, răniți de o explozie în Afganistan

Doi militari români din Batalionul 191 Protecţia Forţei “Golden Lions” s-au ales cu răni în timpul unei expozii a unui dispozitiv improvizat amplasat pe traseul în care aceștia efectuau o misiune de patrulare în Afganistan.

Sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman au fost răniți în momentul trecerii ultimului autovehicul din coloană pe un traseu de patrulare în zona Kandahar.

„Militarii din patrulă au aplicat procedurile standard prevăzute de regulile de angajare, asigurând zona şi acţionând de urgenţă pentru acordarea primului ajutor militarilor răniţi şi evacuarea întregului echipaj al vehiculului afectat de explozie către Spitalul Militar ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, unde cei doi militari răniţi, aflaţi în stare stabilă, beneficiază de tratament medical de specialitate. Ceilalţi trei membri ai echipajului sunt evaluaţi medical, conform cerinţelor standard aplicabile în aceste situaţii.”, a transmis Ministerul Apărării Naționale, citat de News.ro.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă