Delegaţia oficialilor europeni, condusă de comisarul european pentru Cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas, va fi însoţită de ministrul Cercetării şi Inovării din România, Nicolae Hurduc, precum şi de rectorul universităţii, Mihnea Costoiu, a informat un comunicat al UPB.
Acest eveniment va avea loc în contextul Reuniunii Informale a miniştrilor Cercetării şi Inovării din statele membre ale Uniunii Europene, manifestare programată miercuri la Palatul Parlamentului.
“În ultimul deceniu am dezvoltat o infrastructură de cercetare excepţională. Avem parteneriate multiple cu parteneri de prestigiu din ţară şi din străinătate şi ne putem lăuda cu rezultate importante în domeniul cercetării şi inovării în mai multe domenii, precum inginerie chimică, ingineria materialelor, inginerie medicală şi multe altele. Suntem un partener cu potenţial foarte mare şi vrem să arătăm Uniunii Europene acest lucru” a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB.
Reuniunea informală a miniştrilor are loc în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.