15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Apărării: Am semnat un contract pentru achiziţionarea de rachete Patriot

Ministrul Apărării: Am semnat un contract pentru achiziţionarea de rachete Patriot

“În zona programelor de înzestrare vreau să subliniez programul Patriot, în cadrul căruia am semnat, în luna februarie, cel de-al treilea amendament la scrisoarea de acceptare. Amendamentul se referă la achiziţionarea de rachete pentru sistemul Patriot – plata aferentă de aproximativ 85 de milioane de dolari am făcut-o pe data de 13 martie”, a precizat Gabriel Leş.

El a reamintit că acest program major de înzestrare a Armatei a fost semnat în decembrie 2017 printr-un acord ‘government to government’ – pentru primul sistem Patriot şi serviciul de instruire a personalului, iar în luna octombrie 2018 au fost contractate prin amendamentul 2 echipamentele majore aferente sistemelor 2, 3 şi 4.

“Achiziţia acestor sisteme de rachete va constitui realizarea unei capabilităţi de apărare aeriană cu baza la sol, care vor asigura întărirea securităţii naţionale şi aliate, acest demers contribuind totodată în mod semnificativ la consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Este cel mai recent sistem de Patriot aflat în serviciu, care este testat în luptă şi utilizat de Armata Statelor Unite”, a mai spus Gabriel Leş.

Ministrul Apărării a vorbit şi despre un alt program de înzestrare cu rachete, respectiv lansatorul multiplu cu bătaie mare ‘HIMARS’, din care, până la sfârşitul lunii, va fi achiziţionat al doilea sistem.

“Un alt program este lansatorul multiplu de rachete cu bătaie mare ‘HIMARS’ – suntem aproape gata de achiziţia celui de-al doilea sistem până la sfârşitul acestei luni. Programul are ca obiectiv achiziţia a trei sisteme de lansatoare multiple de rachete cu bătaie mare, de nivel batalion, de câte aproximativ 18 staţii de lansare, tot în sistem ‘government to government’ cu Statele Unite. Primul sistem a fost achiziţionat anul trecut în luna februarie”, a precizat Leş.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă